Expertiza și auditul afacerilor
CECCAR
Deciziile manageriale, atât la nivel strategic, cât și operațional, au la bază obiectivul fundamental al oricărei activități economice – optimizarea și maximizarea rezultatului. În vederea generării rezultatului sunt angajate, pe de o parte, cauze, consumuri, respectiv cheltuieli, dar și efecte, sume încasate sau de încasat, respectiv venituri, pe de altă parte. În scopul optimizării efectelor este imperioasă o minimizare a cauzelor, adică a cheltuielilor. Un instrument extrem de important în ce privește gestionarea cheltuielilor și costurilor îl reprezintă contabilitatea managerială sau de gestiune, numită, pe cale de consecință, și calculația costurilor. Prin procedee și metode variate se poate interveni la nivelul cheltuielilor și costurilor astfel încât să se realizeze acel optim care le minimizează, influențând obținerea unor rezultate cât mai favorabile.
Nr. 9, 9-15 mar. 2022
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc