CE recomandă o ajustare bugetară treptată începând cu 2023, pentru reducerea nivelului ridicat al datoriei publice
Comisia Europeană (CE) a adoptat o comunicare prin care le oferă statelor membre orientări cu privire la desfășurarea politicii bugetare în 2023, informează un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Răspunsul bugetar necesar dat pandemiei de COVID-19 și contracția producției ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc