Articole recomandate

A fost lansată publicația Misiuni de asigurare și nonasigurare, altele decât cele de audit financiar

Publicații de specialitate

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a lansat publicația Misiuni de asigurare și nonasigurare, altele decât cele de audit financiar, volum semnat de conf. univ. dr. Mirela Păunescu și conf. univ. dr. Gabriel Radu (Academia de Studii Economice din București). Publicația ...

Nr. 40, 16-22 oct. 2018


Sub semnul imperativelor prezentului și viitorului

Congresul al XXII-lea al Profesiei Contabile

În zilele de 28-29 septembrie a.c. s-au desfășurat, la Palatul Parlamentului, lucrările Congresului profesiei contabile din România, ediția a XXII-a, având ca temă Gândirea integrată, globalizarea și tehnologia – viitorul profesiei.  Cuvântul de deschidere a fost rostit de președintele ...

Nr. 38-39, 2-15 oct. 2018


Încrederea, de la starea de spirit la starea de fapt

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Incontestabil, una dintre caracteristicile recentului Congres al profesiei contabile a constituit-o manifestarea încrederii în ceea ce va fi, în viitorul previzibil, sfera de activitate în care participanții la acest important eveniment, asemenea colegilor de pe întregul teritoriu național, s-au ...

Nr. 38-39, 2-15 oct. 2018


Tratamente contabile aferente activelor imobilizate, specifice persoanelor juridice fără scop patrimonial

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

REZUMAT În prezentul articol redăm o serie de aspecte legate de particularitățile specifice activelor imobilizate, aferente contabilității persoanelor juridice fără scop patrimonial. De asemenea, prezentăm un exemplu practic privind contabilizarea imobilizărilor în cazul persoanelor juridice ...

Nr. 38-39, 2-15 oct. 2018


Educația financiară și sursele de finanțare

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Conform unui studiu realizat de IMAS, pentru români, principala sursă de sfaturi cu privire la modul de gestionare a banilor o reprezintă familia și prietenii. Un element negativ pentru România este faptul că, potrivit unui sondaj Standard & Poor’s, are cel mai scăzut grad de educație financiară din Uniunea Europeană, ceea ce face ca îndrumările să fie cerute adesea exact cui nu trebuie. Oamenii nu înțeleg că investesc bani, strânși de cele mai multe ori cu trudă, în afaceri care nu reușesc să funcționeze și intră în faliment, declanșându-se astfel adevărate tragedii, ajungându-se la pierderi atât pe plan financiar, cât și personal.

Nr. 38-39, 2-15 oct. 2018


Economia funcțională, între trecut și viitor

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Anul Centenarului Marii Uniri include un număr imens de date care reconstituie momente esențiale ale unei istorii căreia îi datorăm enorm, atât din perspectiva identității naționale, cât și a progresului economico-social, în pofida binecunoscutelor vitregii ale vremurilor. Dacă raportăm ...

Nr. 37, 25 sept. - 1 oct. 2018


„Dorința de perfecționare este direct proporțională cu pasiunea pentru ceea ce faci”

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu Alina Trifan, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Neamț: „Drumul meu profesional a început odată cu angajarea la o firmă de contabilitate. Urmasem cursurile Colegiului de Informatică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar cunoștințele pe care le-am dobândit au relevat, tot mai pregnant, apetența mea față de cifre, față de rigoare, față de gândirea și acțiunea logică, toate acestea regăsindu-se în caracteristicile esențiale ale contabilității.”

Nr. 37, 25 sept. - 1 oct. 2018


Contul de rezultate diferențial și indicatorii specifici. Utilizarea costurilor în luarea deciziilor pe termen scurt (II)

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

În acest articol ne propunem să prezentăm aspecte privind utilitatea clasificării costurilor în variabile și fixe, modul de elaborare a contului de profit și pierdere diferențial, indicatorii care pot fi determinați pe baza contului de profit și pierdere diferențial și metoda de utilizare a costurilor în procesul de luare a deciziilor pe termen scurt.

Nr. 37, 25 sept. - 1 oct. 2018



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.