Artistry, măiestria artizanilor români transpusă în bijuterii unicat
Numărul 45, 13-19 nov. 2024 » Roza vânturilor
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) găzduiește, în perioada 6-24 noiembrie 2024, cea de-a IX-a ediție a expozițiilor de artă organizate de Academia de Artă Handmade București – „Artistry”. „Folosind pietrele semiprețioase și mărgelele fine, membrii Academiei de Artă Handmade București reușesc să creeze forme inedite, texturi interesante și modele elegante, având ca sursă de inspirație temele și curentele literare evocate de scriitorii români în operele lor”, precizează organizatorii.
Expoziția poate fi vizitată până în 24 noiembrie 2024, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Detalii pot fi accesate aici.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc