ASF a aprobat noi reglementări privind înregistrarea și condițiile de funcționare ale administratorilor de fonduri de investiții alternative
Telex » Știri 9 august 2021
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat un nou cadru de reglementare privind înregistrarea și condițiile de funcționare ale administratorilor de fonduri de investiții alternative (AFIA), potrivit unui comunicat al instituției, citat de Agerpres. Conform ASF, noul cadru de reglementare în domeniul înregistrării și condițiilor de funcționare ale AFIA care beneficiază de excepția de la autorizare prevăzută de art. 2 din Legea nr. 74/2015 (e.g.: AFIA înregistrați), introdus prin Regulamentul nr. 11/03.08.2021 pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 10/2015, aprobat în ședința Consiliului ASF din data de 28 iulie 2021, are ca obiectiv specific creșterea gradului de flexibilitate și armonizare a cadrului legal aplicabil în materia fondurilor de investiții alternative și a administratorilor acestora, astfel încât să fie stimulată și încurajată înregistrarea și funcționarea acestor tipuri de entități în România pentru a contribui la obiectivul final privind creșterea și dezvoltarea industriei de fonduri de investiții autohtone, în special cea a fondurilor cu capital de risc și cu capital privat.
Instituția menționează că această inițiativă are totodată scopul de a adapta procesul de înființare/funcționare a AFIA înregistrați la noua realitate a pieței, având în vedere faptul că, după etapa de conformare cu noul cadru legal aplicabil în materia organismelor de plasament colectiv, industria națională de fonduri trece într-o nouă etapă de dezvoltare ce trebuie să fie susținută și de inițiativele autorității de reglementare și supraveghere.
Principalele modificări și completări aduse Regulamentului ASF nr. 10/2015 prin această inițiativă s-au concretizat în: introducerea posibilității AFIA înregistrat de a se înființa și sub formă de SRL; debirocratizarea procesului de înregistrare a AFIA, prin reducerea numărului de documente și informații necesar a fi depuse la ASF; eliminarea obligației AFIA înregistrat de elaborare și transmitere la ASF a unor proceduri; eliminarea obligației AFIA înregistrat de a avea un ofițer de conformitate și un administrator de risc; posibilitatea transmiterii documentației necesare în format electronic; elaborarea de către AFIA a unui raport ce va fi transmis la ASF cu o frecvență anuală în loc de trimestrială.
„Acest demers de reglementare este întreprins în cadrul unei inițiative mai ample a ASF de revizuire a reglementărilor primare/secundare incidente OPC și administratorilor acestora, având drept scop simplificarea și debirocratizarea procesului de autorizare a OPC și de autorizare/înregistrare a administratorilor, standardizarea într-o măsură cât mai mare a documentației necesare autorizării/înregistrării, astfel încât să rezulte o procedură mai simplă și mai flexibilă și, nu în ultimul rând, armonizarea acestor proceduri/reguli de autorizare/înregistrare cu cele aplicate la nivel european de celelalte state membre, în vederea asigurării unui nivel competitiv al industriei românești de fonduri”, se mai spune în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial