Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

ASF a stabilit prețurile maxime la polițele RCA pentru următoarele șase luni

Telex » Știri 18 octombrie 2016  

Preţul maxim al poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru un camion cu masa peste 16 tone va fi de 7534 lei, sub nivelul de referinţă anunţat săptămâna trecută de transportatori, iar tariful maxim anual al unei poliţe obişnuite, pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică între 1201-1400 cmc, deţinut de o persoană cu vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani, va fi de 610 lei, a decis Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Reamintim că Guvernul a dat dreptul ASF, prin Ordonanţă de Urgenţă, să fixeze preţuri maxime pentru poliţele RCA pentru o perioadă de şase luni. 

ASF a stabilit, în primul rând, formula de calcul al preţurilor maxime. Astfel, tariful include „frecvenţa daunelor, dauna medie, daunele întâmplate, dar neraportate (IBNR), inflaţia daunelor şi încărcarea de siguranţă, care determină prima de risc, la care se adaugă cheltuielile de achiziţie şi administrare, fixe şi variabile, precum şi încărcarea de Bonus/Malus (15%) şi cota de profit (1%)”. Pe baza acestei formule s-au stabilit tarifele care vor fi în vigoare timp de şase luni. Preţurile vor intra în vigoare abia după ce Guvernul va aproba noile tarife prin Hotărâre de Guvern.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.