ASF actualizează datele persoanelor care prestează servicii de investiții pe piața de capital
Telex » Știri 19 iunie 2023
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunță că derulează, în prezent, un proces de actualizare a informațiilor care stau la baza înregistrărilor tuturor persoanelor care prestează servicii de investiții pe piața de capital. Astfel, potrivit unui comunicat al instituției, în cadrul Platformei Portal Autorizare, disponibilă pe site-ul Autorității și utilizată în prezent ca mijloc de transmitere digitală a cererilor de autorizare, a fost dezvoltată o nouă secțiune denumită Evidență Personal.
Toate societățile de brokeraj de pe piața de capital, autorizate de ASF, inclusiv băncile care prestează servicii de investiții, precum și administratorii fondurilor de investiții au obligația, până la data de 30 iunie 2023, de a introduce, după caz, în secțiunea menționată, informații actualizate pentru toate categoriile de angajați care exercită funcții autorizate/înregistrate/notificate pe piața de capital, cum ar fi: directori, ofițeri de conformitate, administratori de risc, consultanți de investiții, personal care oferă informații privind instrumentele financiare, personal care preia ordine de subscriere, care asigură servicii de tranzacționare, custodie, prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului, precum și cele desemnate cu aplicarea regimului de sancțiuni internaționale.
Informațiile colectate vizează, printre altele, date despre serviciile prestate, instrumentele financiare oferite/tranzacționate, sistemele informatice ale pieței de capital accesate, adresa de la care persoana prestează servicii.
"Acest proces de autorecenzare, derulat în prezent, va asigura o mai bună evidență a informațiilor necesare în cadrul procesului de supraveghere a pieței de capital, mai ales că vorbim despre un număr semnificativ de persoane, de circa 17.000, majoritatea activând în cadrul băncilor, care au activitate pe piața de capital", a declarat Ovidiu Petru, director general în cadrul Sectorului Instrumente și Investiții Financiare, citat în comunicatul ASF.
„Ca parte a strategiei de digitalizare a activităților sale, ASF a creat aplicații informatice intuitive și ușor de utilizat pentru a veni în sprijinul participanților la piața de capital din România”, menționează reprezentanții Autorității.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice