Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ASF: Expunerea pe titluri de stat şi depozite a fondurilor de pensii private s-a diminuat la nivelul de 76,98% în T3

ASF: Expunerea pe titluri de stat și depozite a fondurilor de pensii private s-a diminuat la nivelul de 76,98% în T3

Telex » Știri 25 noiembrie 2020  

Expunerea pe titluri de stat şi depozite a fondurilor de pensii private s-a diminuat la nivelul de 76,98% la 30 septembrie, potrivit unei analize realizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), relatează Agerpres. „Volatilitatea ridicată generată de criza sanitară şi, implicit, de cea economico-financiară din trimestrul I al anului 2020 a determinat o atenţie sporită faţă de evoluţiile pe termen scurt ale pieţei de capital şi o echilibrare fină a portofoliilor fondurilor de pensii private, în sensul creşterii procentului deţinerii în titluri de stat. Astfel, dacă la nivelul lui decembrie 2019, expunerea pe conturi curente, depozite şi titluri era de 74,64%, aceasta a crescut la 79,24% la nivelul lunii martie 2020. Pe măsură ce piaţa de capital a consemnat reveniri, având în vedere sentimentul pozitiv cu privire la economiile sprijinite puternic prin programe de relaxare fiscală şi monetară, expunerea pe titluri de stat şi depozite s-a diminuat la nivelul de 76,98% (septembrie 2020), fără modificări notabile. Această situaţie de fapt are în vedere atât performanţele bune ale bursei, realizate în perioada iunie - septembrie, cât şi revenirea activelor la valori apropiate de cele înregistrate înainte de izbucnirea pandemiei”, se spune în comunicat.

În ceea ce priveşte Pilonul III de pensii private, analiza menţionează că structura investiţiilor este dominată de conturi curente, depozite şi titluri cu venit fix în proporţie de 72,42% la septembrie 2020 (uşoară creştere faţă de nivelul de 71,06% raportat la decembrie 2019). Cea mai mare alocare către această expunere s-a înregistrat în martie 2020, respectiv 74,38%, rebalansare generată de turbulenţele şi volatilităţile ridicate de pe piaţa acţiunilor şi mărfurilor.

La nivelul întregului sistem de pensii private, datele relevă că există o preferinţă pentru investiţii în monedă locală (89,5%), urmată de euro (9,07%) şi dolari (1,39%). „În concluzie, se poate observa că fondurile de pensii private nu şi-au modificat semnificativ expunerile pe diferite instrumente financiare, cu toate rebalansările între instrumente cu venit fix şi instrumente de capital, ceea ce le-a permis o volatilitate mai scăzută a valorii unitare a activelor nete (VUAN), precum şi un impact redus asupra ratei de rentabilitate”, se spune în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.