ASF: Gestionarea eficientă a riscurilor, factor determinant pentru asigurarea stabilității financiare a piețelor
Telex » Știri 11 noiembrie 2022
Contextul actual geopolitic și macroeconomic la nivel global influențează stabilitatea piețelor financiare europene, motiv pentru care autoritățile de supraveghere trebuie să monitorizeze cu atenție riscurile și să-și utilizeze prerogativele pentru a interveni acolo unde este necesar, menționează reprezentanții Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), într-un comunicat al instituției. Potrivit ASF, Comitetul European pentru Riscuri Sistemice (CERS) atrăgea atenția, prin intermediul unui avertisment emis în această toamnă, asupra faptului că a identificat anumite riscuri pentru stabilitatea financiară a Uniunii Europene și că acestea se pot materializa simultan, interacționând între ele și amplificându-și reciproc impactul. Acesta chiar dacă sistemul financiar al Uniunii s-a dovedit rezilient până în acest moment, în pofida creșterii incertitudinilor geopolitice și economice. Experții CERS subliniază că evoluțiile geopolitice au un impact asupra prețurilor energiei și aprovizionării cu energie, implicând o nouă creștere a presiunilor asupra bilanțului pentru companii și gospodării. În plus, inflația peste așteptări înăsprește condițiile financiare, ceea ce ar putea amplifica stresul în sectorul financiar. În avertismentul emis de CERS se arată că este necesară contracararea vulnerabilităților și creșterea rezilienței instituțiilor financiare nebancare și a finanțării de pe piață. Comitetul European pentru Riscuri Sistemice menționează că autoritățile ar putea fi nevoite să își utilizeze prerogativele de supraveghere pentru a atenua consecințele materializării riscurilor la adresa stabilității financiare și pentru a preîntâmpina disfuncționalitățile piețelor. Autoritățile relevante ar trebui, de asemenea, să continue să monitorizeze îndeaproape riscurile și să intensifice dialogul de supraveghere cu instituțiile financiare nebancare supravegheate, acolo unde este necesar.
"Într-un context dificil, care se reflectă în evoluțiile economice înregistrate atât la nivel global, cât și local, trebuie să acționăm cu prudență pentru menținerea stabilității financiare a piețelor supravegheate. Trebuie, de asemenea, să fim fermi în a controla și în a impune respectarea legilor, pentru o dezvoltare corectă și sustenabilă a acestor piețe", a declarat Nicu Marcu, președintele ASF.
Instituțiile financiare nebancare își pot consolida și mai mult reziliența, în contextul în care se asigură că practicile lor de gestionare a riscurilor reflectă în mod adecvat deteriorarea mediului de risc și respectă îndrumările și așteptările autorităților de supraveghere. "De exemplu, pentru fondurile de investiții, aceasta înseamnă monitorizarea atentă și contracararea posibilelor decalaje excesive de lichiditate sau a îndatorării excesive; pentru contrapărțile centrale (CPC), membrii compensatori și clienții acestora, înseamnă monitorizarea expunerilor la instrumente financiare derivate, precum și contracararea riscului de concentrare și a prociclicității în practicile de marjă de-a lungul lanțului Contrapărții Centrale, membrilor compensatori și ai clienților acestora; pentru asigurători, aceasta înseamnă acordarea unei atenții sporite riscurilor de piață și de lichiditate, care s-ar putea concretiza într-un scenariu de volatilitate crescută a pieței și incertitudini ridicate”, se mai arată în documentul elaborat de CERS.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial