Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ASF: Măsurile de reformare a legislației din domeniul pensiilor private vizează îmbunătățirea capacității de supraveghere

ASF: Măsurile de reformare a legislației din domeniul pensiilor private vizează îmbunătățirea capacității de supraveghere

Telex » Știri 7 aprilie 2023  

Măsurile de reformare a legislației din domeniul sistemului pensiilor private vizează, pe de o parte, o îmbunătățire a capacității de supraveghere a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în interesul consumatorilor și, pe de altă parte, consolidarea cadrului de reglementare, arată ASF după decizia Curții Constituționale potrivit căreia modificările aduse legii privind privind fondurile de pensii private sunt constituționale, relatează Agerpres. Potrivit umui comunicat al ASF, principalele modificări ale cadrului legislativ care guvernează sistemul pensiilor private prevăd stabilirea unor principii privind regulile de investire și privind modul de evaluare a activelor fondurilor și responsabilitatea administratorilor, stabilirea obligației administratorului de a deține permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni, introducerea unor prevederi privind cerințele  pentru persoanele cu funcții-cheie și a unor prevederi exprese privind autorizarea acestor persoane și stabilirea atribuțiilor directorilor de investiții din cadrul administratorilor.

De asemenea, sunt stabilite și obligațiile consiliului de a defini și supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanță care asigură gestionarea eficientă și prudentă a unei organizații, inclusiv separarea sarcinilor în cadrul organizației și prevenirea conflictelor de interese, într-un mod care promovează integritatea pieței.

Totodată, se vor separa atribuțiile și responsabilitățile diferitelor structuri de conducere, supraveghere și control, după caz, astfel încât să fie evitate eventualele conflicte de interes și să fie acordată autoritatea și independența necesare funcțiilor de control.

Proiectul de act normativ prevede stabilirea unui comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităților principale și a celor secundare/conexe și stabilirea dreptului participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private ca fiind imprescriptibil. Se va introduce și posibilitatea ca, în cazul declanșării procedurii de administrare specială, ASF să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private drept administrator special, în condițiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranță a sistemului de pensii private în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplinește cerințele legale în acest sens și s-a produs completarea și clarificarea regimului sancționatoriu.

Legea menționată aduce modificări Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legii nr. 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.