MyWIZ, secretul contabililor de succes
ASF: Piaţa asigurărilor a crescut cu 4,8% în primele nouă luni, la peste 8,5 miliarde lei

ASF: Piața asigurărilor a crescut cu 4,8% în primele nouă luni, la peste 8,5 miliarde lei

Telex » Știri 22 decembrie 2020  

Piaţa asigurărilor din România a ajuns, în primele nouă luni ale acestui an, la un volum al primelor brute subscrise de peste 8,5 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 4,8% faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă din 2019, potrivit unui comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citat de Agerpres. Pe segmentul asigurărilor generale, valoarea primelor brute subscrise a ajuns, în intervalul ianuarie - septembrie 2020, la 6,87 miliarde lei, în creştere cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă au scăzut uşor, cu 1,3% în intervalul de referinţă, până la valoarea de 1,64 miliarde lei.

Piaţa asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto, astfel încât acestea (clasa A3 - Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare şi clasa A10 - Asigurări de răspundere civilă auto, inclusiv răspunderea transportatorului) reprezintă aproximativ 71% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale şi 57% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurări în primele nouă luni ale anului 2020.

Potrivit datelor ASF, asigurările de sănătate au continuat să înregistreze dinamici pozitive şi în primele trei trimestre ale anului 2020, cu un volum al subscrierilor de aproximativ 351 milioane lei, în creştere cu aproximativ 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, majorându-şi ponderea în totalul primelor brute subscrise de societăţile autorizate şi reglementate de ASF la 4,1%.

„Contextul actual, marcat de incertitudini sporite cu privire la evoluţia viitoare a activităţilor economice amplificate de efectele negative ale pandemiei COVID-19, a determinat creşterea interesului pentru asigurările de garanţii (clasa A15). Acest tip de asigurări a înregistrat un volum al primelor brute subscrise de aproximativ 364 de milioane lei, în primele nouă luni ale anului 2020, în creştere cu 92% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, aducându-şi, astfel, aportul la tendinţa de diversificare a pieţei asigurărilor din România”, se menţionează în comunicat.

Totodată, gradul de concentrare se menţine la un nivel ridicat pe piaţa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) în primele trei trimestre din anul 2020. Astfel, primii doi asigurători cumulau aproximativ 75% din portofoliul de asigurări RCA din România.

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA, în primele nouă luni ale anului 2020, a ajuns la aproximativ 2,94 miliarde de lei, restul până la totalul clasei A10 (3,10 miliarde lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuş şi asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 4%. Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a scăzut cu aproximativ 1% la 30 septembrie 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, înregistrând valoarea de 626 de lei.

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primele nouă luni ale anului 2020 a crescut comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent cu aproximativ 17%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu circa 4%.

Pe de altă parte, valoarea fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţa de capital de solvabilitate se afla la finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2020 la nivelul de 6,07 miliarde lei, în creştere cu 14% comparativ cu valoarea înregistrată la 30 septembrie 2019. La finalul lunii septembrie a anului 2020, atât valoarea activelor, cât şi cea a obligaţiilor societăţilor de asigurare (măsurate conform principiilor regimului Solvabilitate II) au înregistrat modificări comparativ cu valorile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului precedent. Activele totale au crescut cu 8%, iar datoriile totale ale societăţilor de asigurare au crescut cu 7% în primele nouă luni ale anului 2020 comparativ cu valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului anterior.

Potrivit ASF, despăgubirile brute plătite de societăţile de asigurare pentru activităţile de asigurări generale şi de viaţă (incluzând răscumpărările parţiale şi totale şi maturităţile) au înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2020, o valoare de circa 5 miliarde lei, fiind observată o atenuare a ritmului de creştere în perioada de referinţă faţă de dinamicile anuale înregistrate în perioadele anterioare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.