MyWIZ, secretul contabililor de succes
ASF: Programele de redresare, anunțate la nivel european, antidotul pentru economiile afectate de COVID-19

ASF: Programele de redresare, anunțate la nivel european, antidotul pentru economiile afectate de COVID-19

Telex » Știri 16 noiembrie 2020  

Chiar dacă incertitudinile și riscurile pentru economiile UE rămân ridicate, ca urmare a noului val al pandemiei COVID-19 care presupune cheltuieli sanitare sporite și generează un impact mai pregnant asupra evoluției economice, o influență pozitivă o poate avea programul de redresare economică NextGenerationUE. Acesta oferă o stimulare economică a UE mai puternică decât erau estimările inițiale, se precizează într-o analiză realizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). 

Deși impactul  noului „lockdown” asupra dezvoltării economice europene este puternic, acesta nu are încă aceeași amplitudine ca în luna martie, ceea ce poate reprezenta un semnal pozitiv pentru evoluțiile viitoare, in lipsa altor evoluții adverse.  O dovadă în acest sens ar putea fi și faptul că prețul petrolului a crescut cu mult peste 40 dolari pe baril, chiar dacă pandemia COVID-19 pare să restrângă orice creștere a cererii în viitorul apropiat.

„Cu toate acestea, semnalele prognozei economice de toamnă a Comisiei Europene ne îndeamnă la prudență.  Relansarea economică din ultima perioadă din Uniunea Europeană este posibil să fie întreruptă pe măsură ce valul al doilea al pandemiei COVID-19 adâncește incertitudinile existente, arată prognoza. Noile estimări indică o contracție a PIB-ului de 7,8% în zona euro și de 7,4% în UE, pentru anul 2020, urmând ca în anul 2021, PIB-ul să crească la 4,2% (zona euro), respectiv 4,1% (UE). În același timp, rata șomajului nu a fost influențată semnificativ, având în vedere schemele de muncă pe termen scurt, dar se așteaptă o creștere a acesteia pe măsură ce măsurile de sprijin vor înceta să mai fie aplicate. Estimările prevăd o rată o șomajului de 8,3% în zona euro și de 7,7% în UE, în anul 2020”, relevă reprezentanţii ASF.

Expunerile la risc ale pieței asigurărilor din UE, diminuate. EIOPA a actualizat Tabloul riscurilor în baza datelor Solvency II din trimestrul al doilea al anului 2020, conform căruia expunerile la risc ale sectorului de asigurări din UE s-au redus comparativ cu evaluarea riscurilor din iulie 2020. Societățile de asigurări sunt expuse în continuare la niveluri foarte ridicate ale riscului macro, în timp ce riscurile de piață, credit, profitabilitate și solvabilitate au scăzut la nivel mediu. Cu toate acestea, evaluarea riscurilor nu ia în considerare cel de-al doilea val al pandemiei. Rata SCR pentru grupuri s-a îmbunătățit puțin, deși a rămas la niveluri mai joase față de ultimul trimestru al anului 2019, iar toți indicatorii de profitabilitate semestriali, care includ și primele luni ale crizei COVID-19, arată semnele prevăzute ale deteriorării. Riscurile de asigurare rămân la nivelul mediu, fiind influențate de îngrijorările unei scăderi a primelor și, în unele state membre, a adecvării rezervelor tehnice. Semnalele indică, totuși o inversare de trend, riscurile aferente fiind încă la nivel mediu, pe alocuri cu tendința de creștere.

Raportul săptămânal de tendințe și riscuri pe piețele financiare, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reprezintă o radiografie a evoluției principalilor indicatori macroeconomici și a indicilor bursieri, la nivel local și global.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.