ABSL: Majoritatea companiilor din industria serviciilor de afaceri mizează pe afaceri în creștere, în 2022
Numărul 44-45, 24 nov. - 7 dec. 2021 » Analize și sinteze
Opt din zece companii din România (79%) active în industria serviciilor de afaceri consideră că vor înregistra creșteri ale cifrei de afaceri în 2022, iar peste două treimi (67%) susțin că vor lucra în sistem hibrid conform unui plan coordonat central, reiese din raportul anual al Asociației Business Service Leaders în România (ABSL), citat de Agerpres. Potrivit documentului, 21% dintre companiile care au participat la întocmirea raportului au afirmat că afacerile vor rămâne la nivelul anului 2020, interval în care industria serviciilor de afaceri a raportat venituri de peste 9 miliarde de euro. Estimările pentru acest an arată o creștere de până la 5% a acestei piețe.
Datele ABSL arată că peste jumătate (53%) dintre companiile industriei spun că au fost afectate de criza sanitară și economică, în timp ce 83% consideră România o destinație importantă pentru industria serviciilor de afaceri. În același context, 98% dintre cei care au răspuns la chestionare ar recomanda țara unor potențiali investitori.
Pe de altă parte, printre cele mai mari riscuri percepute de companiile prezente se află: disponibilitatea personalului necesar, mediul economic și socio-politic, legislația și politica de taxe, precum și competiția.
În ceea ce privește modalitate de desfășurare a activității, 65% dintre respondenți afirmă că se vor întoarce la birou în 2022, iar 12% că plănuiau să se întoarcă în ultimul trimestru din 2021, înainte de venirea valului 4, în timp ce 22% se întorseseră deja la birou în trimestrul III 2021. În același timp, cei care vor lucra de acasă vor veni la birou pentru întâlnirile cu echipa, evenimentele companiei sau programe de training. De asemenea, 64% dintre respondenții care acum lucrează în telemuncă au declarat că vor lucra de la birou între 5 și 10 zile pe lună, 25% - mai mult de 10 zile lunar, iar 11% dintre companii - sub 5 zile pe lună.
Pe același subiect, 70% din totalul companiilor chestionate au menționat că aceasta se poate desfășura numai din România, 22% permit munca de oriunde, cu anumite restricții, 5% - fără nicio restricție, în timp ce 3% subliniază că nu au o politică de telemuncă. Astfel, 67% dintre companiile industriei vor practica în continuare munca în sistem hibrid, având un plan bine stabilit, iar 30% vor continua în sistem hibrid, lăsând la alegerea angajaților zilele în care vor lucra de la birou.
În prezent, angajații a 84% dintre companii lucrează de acasă, 12% - de la birou și 4% - de oriunde.
Conform raportului, 32% dintre angajați oferă servicii operațiuni clienți, 26% - IT, 18% - servicii financiar contabile, 4% - managementul aprovizionării, 4% - telecomunicații, 3% - HR, 2% - banking, 10% - alte servicii. În 87% dintre companiile industriei, vârsta medie a angajaților e cuprinsă între 25 și 34 de ani.
O tendință nouă este că 43% dintre companiile industriei folosesc subcontractori sau freelanceri pentru situații când volumul de muncă crește din nevoia de aptitudini profesionale mai puțin întâlnite sau pentru o reducere a costurilor, se notează în raport.
Studiul ABSL a fost realizat împreună cu PwC, pe un eșantion de 68 de companii cu peste 47.000 de persoane și o cifră de afaceri cumulată de 1,4 miliarde de euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național