Termeni-cheie: investiţii financiare, imobilizări financiare, titluri de valoare, acţiuni, certificate verzi primite, certificate verzi amânate, creanţe imobilizate

Clasificare JEL: M41

➥ Introducere

După durata lor, investiţiile financiare se împart în investiţii financiare pe termen scurt şi investiţii financiare pe termen lung.

Investiţiile financiare pe termen scurt reprezintă, de obicei, titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri de plasament) pe care entitatea economică le achiziţionează pentru o perioadă scurtă de timp, de regulă sub un an. Aceste titluri sunt procurate în scop speculativ, fie pentru a fi vândute în momentul când valoarea lor creşte, în vederea obţinerii de venituri financiare din diferenţele de preţ (cum este cazul acţiunilor), fie pentru a realiza venituri financiare din dobânzi (în cazul obligaţiunilor), fie pentru a fi anulate (în situaţia obligaţiunilor proprii răscumpărate). În această categorie se includ şi certificatele verzi primite. Contabilitatea acestor investiţii se organizează cu ajutorul conturilor din grupa 50 „Investiţii pe termen scurt”.

Investiţiile financiare pe termen lung se mai numesc şi imobilizări financiare. Ele sunt rezultatul excedentelor financiare din activitatea întreprinderii care nu sunt absolut necesare operaţiunilor sale curente, putând fi investite pe termen lung în valori producătoare de venituri financiare. Acestea reprezintă deci o modalitate de plasare a excedentului din trezorerie în capitalul altei entităţi în scopul realizării, sub diferite forme, de venituri financiare şi/sau al participării la gestiunea entităţii emitente a titlurilor de valoare (Cernuşca, 2012).

➥ Noţiuni teoretice privind imobilizările financiare

Imobilizările financiare reprezintă plasamente ale capitalului sau ale altor resurse pe timp îndelungat în titluri sau acţiuni (Nicolaescu şi Iacob, 2014). Scopul este acela de a contribui la formarea capitalului altor societăţi şi, prin această calitate, de a participa la luarea deciziilor privind strategia şi gestiunea lor, precum şi/sau de a obţine venituri sub formă de dividende din profitul acestora, proporţional cu numărul de acţiuni deţinute.

Conform pct. 264 alin. (1) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare, în categoria imobilizărilor financiare se află acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate entităţilor afiliate, acţiunile deţinute la entităţi asociate şi entităţi controlate în comun, împrumuturile acordate entităţilor asociate şi entităţilor controlate în comun, alte investiţii deţinute ca imobilizări şi alte împrumuturi. Totodată, la alin. (4) al aceluiaşi articol se precizează că în categoria altor investiţii deţinute ca imobilizări se evidenţiază distinct certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, precum şi certificatele verzi amânate la plată, în acest scop fiind creat contul distinct 266 „Certificate verzi amânate”.

De asemenea, pct. 265 din acelaşi act normativ stipulează că la alte creanţe imobilizate se cuprind garanţiile, depozitele şi cauţiunile depuse de entitate la terţi, iar în conturile de creanţe imobilizate reprezentând împrumuturi acordate se înregistrează sumele acordate terţilor în baza unor contracte pentru care entitatea percepe dobânzi, potrivit legii.

În contabilitate, imobilizările financiare, indiferent de felul lor, sunt delimitate pe obiecte de evidenţă. În cazul imobilizărilor financiare constituie obiecte de evidenţă fiecare categorie de titluri şi creanţe imobilizate strict definite după valoarea de intrare în patrimoniu (preţul de cumpărare), data achiziţiei, emitentul titlurilor etc.

Prin categorie de titluri se înţelege titlurile deţinute la un moment dat care au acelaşi emitent, indiferent de data achiziţiei lor.

În cadrul creanţelor imobilizate, fiecare creanţă constituie obiect distinct de evidenţă în contabilitate, indiferent că este vorba despre creanţe legate de participaţii, împrumuturi acordate pe termen lung sau alte creanţe imobilizate.

Pentru diferenţierea titlurilor financiare se au în vedere intenţia cu care au fost achiziţionate, care se regăseşte în definiţia fiecărei categorii, precum şi legătura care există între cele două entităţi implicate în tranzacţie (entități afiliate, asociate, controlate în comun, nelegate etc.).

În continuare vom defini principalele categorii de imobilizări financiare.

✔ Acţiunile deţinute la entităţile afiliate reprezintă drepturile sub formă de acţiuni sau alte titluri de valoare în capitalul altor societăţi din cadrul unui grup. Acţiunile deţinute la entităţile afiliate pot face parte din categoria participaţiilor, care sunt drepturi în capitalul altor entităţi, materializate sau nu prin titluri, care, prin crearea unor legături durabile cu acestea, sunt destinate să contribuie la activitatea societăţilor deţinătoare. În această situaţie, pe lângă posibilitatea de a obţine venituri financiare sub formă de dividende din profitul societăţii emitente, se asigură şi exercitarea unei oarecare influenţe în gestiunea ei.

✔ Acţiunile deţinute la entităţile asociate reprezintă drepturile sub formă de acţiuni sau alte titluri de valoare în capitalul unor entităţi asociate. OMFP nr. 1.802/2014 defineşte entitatea asociată ca fiind o entitate în care o alta are un interes de participare şi ale cărei politici de exploatare şi financiare fac obiectul unei influenţe semnificative exercitate de cealaltă entitate. Se consideră că o entitate exercită o influenţă semnificativă asupra altei entităţi dacă deţine cel puţin 20% din drepturile de vot ale acţionarilor sau asociaţilor acesteia. Ca urmare, existenţa unei entităţi asociate presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv deţinerea unui interes de participare în cealaltă entitate şi exercitarea influenţei semnificative asupra politicilor de exploatare şi financiare ale acesteia.

✔ Acţiunile deţinute la entităţile controlate în comun reprezintă drepturile sub formă de acţiuni sau alte titluri de valoare în capitalul unor entităţi controlate în comun. Conform pct. 523 alin. (3) din OMFP nr. 1.802/2014, controlul comun reprezintă controlul partajat asupra unei entităţi, convenit prin contract, care există numai atunci când deciziile legate de activităţile relevante necesită consimţământul unanim al părţilor care deţin controlul comun.

✔ În ceea ce priveşte titlurile puse în echivalenţă, acelaşi act normativ precizează la pct. 523 alin. (1) că dacă o entitate inclusă în consolidare are entităţi asociate sau entităţi controlate în comun, acestea sunt prezentate ca element separat în bilanţul consolidat, la elementul „Titluri puse în echivalenţă”, aplicându-se metoda punerii în echivalenţă, iar la alin. (2), că metoda punerii în echivalenţă este o metodă de contabilizare prin care investiţia este recunoscută iniţial la cost şi ajustată ulterior în funcţie de modificările postachiziţionare în cota investitorului din activele nete ale entităţii în care a investit.

✔ În categoria altor titluri imobilizate se cuprind alte titluri decât cele de participare, pe care entitatea deținătoare nu are intenţia sau posibilitatea de a le revinde într-un termen relativ scurt (mai puţin de un an). În această categorie intră, de obicei, părţile din capital şi plasamentele pe termen lung. Ele se regăsesc în patrimoniu ca urmare a achiziţionării sau a aportului asociaţilor la capitalul social. Spre deosebire de celelalte titluri, de cele mai multe ori deţinerea acestora este mai mult impusă decât voită, nefiind considerată utilă pentru activitatea entităţii (Bărbăcioru et al., 1998). În unele cazuri, ele se folosesc pentru stingerea unor obligaţii sau datorii.

Conform pct. 298 alin. (1) din OMFP nr. 1.802/ 2014, producătorii de energie din surse regenerabile, care beneficiază de certificate verzi emise de operatorul de transport şi sistem, potrivit legii, evidenţiază lunar dreptul de a primi certificate verzi. În continuare, acelaşi punct precizează că aceste certificate generează o creanţă care se evaluează în funcţie de numărul de certificate verzi de primit şi preţul de tranzacţionare de la data stabilirii acestui drept, publicat de operatorul pieţei de energie electrică, SC OPCOM SA. În scopul contabilizării acestei operaţiuni, data stabilirii acestui drept o constituie ultima zi din luna respectivă, dacă nu există alte elemente certe prin care să se poată stabili data dreptului respectiv. În cazul în care tranzacţionarea acestor certificate este amânată conform prevederilor Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, certificatele în cauză se recunosc ca imobilizări financiare, sub denumirea de certificate verzi amânate.

✔ Creanţele imobilizate sunt reprezentate de acele creanţe care au lichiditatea mai mare de un an, în caz contrar ele fiind incluse în categoria activelor circulante. Acestea cuprind sume datorate de entităţile afiliate, creanţe faţă de entităţile asociate şi controlate în comun, împrumuturi acordate pe termen lung. Şi în cazul creanţelor imobilizate se observă o detaliere a acestora în funcţie de relaţia care există între entitatea care acordă împrumutul şi cea care îl primeşte.

• sumele datorate de entităţile afiliate şi creanţele faţă de entităţile asociate şi de cele controlate în comun sunt generate de împrumuturile acordate de societate entităţilor care îi sunt afiliate, respectiv la care deţine interese de participare;
• împrumuturile acordate pe termen lung sunt sumele atribuite altor categorii de terţi, pe baza unor contracte de împrumut, pentru care societatea percepe dobânzi;
• garanţiile şi cauţiunile depuse de entitate la terţi constau în sume de bani sau titluri vărsate de aceasta în vederea garantării bunei execuţii a unor obligaţii.

Conform pct. 136 din OMFP nr. 1.802/2014, depozitele bancare se prezintă la imobilizări financiare, la investiţii pe termen scurt sau la elementul „Casa şi conturi la bănci”, în funcţie de perioada şi condiţiile de deţinere aferente acestora.

În continuare vom prezenta sumar câteva aspecte referitoare la recunoaşterea, derecunoaşterea şi evaluarea imobilizărilor financiare.

Deoarece legislaţia contabilă naţională este destul de săracă în informaţii referitoare la aceste practici, am recurs la prevederile IAS/IFRS, respectiv la IFRS 9 Instrumente financiare, care a înlocuit parţial IAS 39 Instrumente financiare: recunoaștere şi evaluare şi a cărui utilizare va deveni obligatorie la data de 1 ianuarie 2018 pentru toate entităţile care aplică Standardele Internaţionale de Raportare Financiară. Astfel, conform pct. 3.1.1 din IFRS 9, o entitate trebuie să recunoască un activ financiar sau o datorie financiară în situaţia poziţiei financiare atunci şi numai atunci când entitatea devine parte la prevederile contractuale ale instrumentului.

În ceea ce priveşte anularea recunoaşterii unui activ financiar, respectiv derecunoaşterea, acelaşi standard precizează, la pct. 3.2.3, că o entitate trebuie să derecunoască un activ financiar atunci şi numai atunci când drepturile contractuale asupra fluxurilor de trezorerie care decurg din activul financiar expiră.

Deoarece OMFP nr. 1.802/2014 face referire la evaluarea imobilizărilor financiare la pct. 266, care prevede că imobilizările financiare recunoscute ca activ se evaluează la costul de achiziţie, şi la pct. 267, conform căruia imobilizările financiare se prezintă în bilanţ la valoarea de intrare mai puţin ajustările cumulate pentru pierdere de valoare, considerăm că trebuie precizat faptul că în privinţa evaluării titlurilor imobilizate este necesar să se ţină cont de următoarele particularităţi:

✔ Valoarea de intrare este reprezentată de preţul de cumpărare sau de valoarea determinată prin contractul de achiziţie referitor la titlurile imobilizate. Cheltuielile accesorii legate de achiziţionarea titlurilor se înregistrează direct în cheltuielile de exploatare sau financiare ale exerciţiului.

✔ Valoarea de inventar este valoarea actuală sau de utilitate a fiecărei categorii de titluri imobilizate. Este vorba, în toate cazurile, despre titluri neschimbabile între ele (inconfundabile).

✔ Valoarea de uzaj este preţul pe care un şef de întreprindere prudent şi avizat acceptă să-l plătească pentru a obţine titluri într-o societate emitentă.

În determinarea acestor valori sunt luate în calcul mai multe elemente: cotaţia la bursă a titlurilor de participare respective, rentabilitatea lor şi perspectivele de rentabilitate, conjunctura economică, avantajele pe care le conferă deţinătorului controlul sau influenţa semnificativă asupra societăţii emitente etc.

În principiu, valoarea actuală (de utilitate) a titlurilor imobilizate se determină astfel: pentru titlurile cotate la bursă, cursul mediu al ultimei luni, iar pentru titlurile necotate, valoarea probabilă de negociere (valoarea constatată în tranzacţiile recente, valoarea matematică etc.). De regulă, cu ocazia evaluării activelor imobilizate, la inventar nu sunt admise compensări între minusurile şi plusurile de valoare nici chiar între obiectele de evidenţă ce aparţin aceleiaşi categorii. Totuşi, uzanţele relevă o excepţie: este permisă compensarea între plusurile şi minusurile de valoare aferente titlurilor de natura imobilizărilor financiare aferente aceleiaşi categorii (altfel spus, titluri de aceeaşi natură, emise de aceeaşi societate, dar achiziţionate la date diferite), cu condiţia ca evaluarea să se fi făcut în mod distinct (Briciu şi Samara, 2009).

ü  Valoarea bilanţieră: atunci când valoarea de inventar a imobilizărilor financiare este mai mică decât valoarea de intrare, având în vedere natura reversibilă a deprecierii, se procedează la constatarea unei ajustări pentru pierderea de valoare a titlului respectiv. În bilanţul contabil, imobilizările financiare, ca de altfel toate activele, sunt înscrise la valoarea contabilă netă. În cazul acestei categorii de active, valoarea contabilă netă este dată de diferenţa dintre valoarea contabilă şi mărimea ajustării pentru pierdere de valoare.

✔ În funcţie de valoarea de ieşire, titlurile de natura imobilizărilor financiare se împart în titluri identificabile şi titluri neidentificabile. Titlurile identificabile la ieşire se evaluează la valoarea lor de intrare. Pentru stabilirea valorii de ieşire a titlurilor neidentificabile (este vorba despre titluri de același fel, emise de aceeaşi societate, dar cu valori diferite), evaluarea la ieşirea din patrimoniu se face la o valoare calculată folosind metodele utilizate în cazul bunurilor de natura stocurilor (FIFO, LIFO, CMP etc.) sau metode specifice titlurilor de valoare.

La ieşirea din patrimoniu prin vânzare a titlurilor de valoare se analizează contextul cesiunii, care presupune două operaţii: constatarea preţului de cesiune şi ieşirea bunului din activ, de unde şi anularea valorii sale contabile. Diferenţa dintre preţul de cesiune şi valoarea contabilă constituie rezultatul cesiunii (plus sau minus de valoare). Valoarea contabilă cu ocazia cesiunii este o valoare brută, ţinându-se cont, totodată, de o eventuală ajustare pentru depreciere.

Creanţele imobilizate sunt evaluate în conformitate cu regulile nominalismului monetar. Cum valoarea de inventar (valoarea probabilă de încasare) poate să fie inferioară valorii de intrare (valorii nominale a creanţei angajate), diferenţa este înregistrată în categoria ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor financiare. Ca atare, valoarea bilanţieră este o valoare contabilă netă, determinată prin deducerea eventualelor ajustări din valoarea nominală.

➥ Studii de caz privind contabilizarea imobilizărilor financiare

În continuare vom exemplifica prin intermediul unor studii de caz contabilizarea principalelor operaţii privind imobilizările financiare.

Studiul de caz 1

Societatea Alfa achiziţionează de la societatea afiliată Beta 5.000 de acţiuni la un cost de 10 lei/acţiune. La achiziţie se achită prin ordin de plată 50% din sumă, restul urmând să se plătească în termen de 30 de zile.

După închiderea primului exerciţiu de la deţinerea acţiunilor, la entitatea emitentă se obţine profit şi se înregistrează dividende cuvenite în sumă de 2.000 lei, care se încasează prin bancă.

Observaţie:

Conform art. 23 din Codul fiscal, aceste venituri nu sunt impozabile.

Concomitent se înregistrează vânzarea către terţi a titlurilor la valoarea de 55.000 lei (5.000 acţiuni x 11 lei/acţiune), ceea ce reprezintă pentru entitate un venit şi o creanţă ce urmează a se încasa:

Prin închiderea acestor conturi, la sfârşitul exerciţiului, în contul 121 „Profit sau pierdere” se va înregistra un profit brut de 5.000 lei generat de investiţia financiară.

În mod similar se vor înregistra operaţiile de achiziţie, încasare de dividende, constatare de deprecieri şi vânzare pentru celelalte categorii de titluri de valoare achiziţionate pe termen lung, singura deosebire fiind contul sintetic de gradul al doilea specific utilizat în fiecare caz în parte.

O excepţie este prevăzută de pct. 301 din OMFP nr. 1.802/2014, care la alin. (2) prevede că eventuala pierdere de valoare aferentă certificatelor verzi asimilate imobilizărilor financiare se recunoaşte pe seama veniturilor înregistrate în avans prin articolul contabil:

Din categoria titlurilor de valoare de natura imobilizărilor financiare se disting titlurile puse în echivalenţă, care apar doar în cazul conturilor consolidate.

Studiul de caz 2

Entitatea Gama deţine acţiuni ale entităţii asociate Teta evaluate la costul de achiziţie de 20.000 lei. Valoarea acţiunilor a fost determinată prin metoda punerii în echivalenţă, ca urmare la consolidare acestea se vor recunoaşte ca titluri puse în echivalenţă, pentru a putea fi prezentate ca elemente distincte în bilanţul consolidat al exerciţiului financiar N.

La sfârşitul exerciţiului financiar N, entitatea Teta realizează profit, suma din acesta cuvenită entităţii Gama fiind de 5.000 lei. Pentru entitatea Gama profitul astfel repartizat reprezintă venit, care, fiind generat de acţiuni evaluate prin metoda punerii în echivalenţă, se va înregistra astfel:

O situaţie mai specială, pe care o vom trata în continuare, şi a cărei rezolvare contabilă constituie o noutate introdusă de OMFP nr. 1.802/2014, o reprezintă înregistrarea acţiunilor primite fără plată, precum şi a celor pentru care se primesc în contrapartidă imobilizări amortizabile.

Studiu de caz

Entitatea Epsilon participă la capitalul social al unei entităţi nou-înfiinţate, Gama, cu un utilaj a cărui valoare de aport, stabilită prin expertiză, este de 200.000 lei. Valoarea de înregistrare a utilajului în contabilitatea entităţii Gama este de 130.000 lei. Utilajul a fost achiziţionat în urmă cu 2 ani şi a fost amortizat liniar, durata de utilizare fiind de 10 ani.

Amortizarea calculată până la momentul înstrăinării este de 26.000 lei (130.000 lei/10 ani x 2 ani), iar valoarea contabilă netă a utilajului este de 104.000 lei (130.000 lei – 26.000 lei).

În cazul în care creşterea de capital se realizează prin încorporarea rezervelor, valoarea acţiunilor primite va fi înregistrată în debitul contului de imobilizări financiare şi în creditul contului 106 „Rezerve”.

O nouă categorie de elemente patrimoniale este cea a certificatelor verzi, care, după natura lor economică, sunt creanţe. În funcţie de termenul de încasare a acestor creanţe, ele pot fi certificate verzi asimilate activelor circulante, care au termenul de încasare sub un an şi care se contabilizează cu ajutorul contului 507 „Certificate verzi primite” (situaţia cel mai des întâlnită), şi certificate verzi amânate la plată, care vor fi încasate într-o perioadă mai lungă de timp şi care se recunosc ca imobilizări financiare în cadrul contului 266 „Certificate verzi amânate”.

Studiu de caz

Entitatea Delta, producătoare de energie electrică din surse regenerabile, beneficiază de o cotă lunară de certificate verzi în valoare de 1.000 lei.

În continuare vom exemplifica modul de contabilizare a creanţelor imobilizate.

Studiul de caz 1

La data de 01.01.N, entitatea Omega îi acordă entităţii Sigma, la care deţine titluri de participare, un împrumut în sumă de 60.000 lei, pentru o perioadă de 3 ani. Dobânda anuală convenită între cele două părţi este de 6% şi se achită în prima lună a exerciţiului financiar următor. Conform contractului de rambursare, întreaga sumă se va restitui la sfârşitul exerciţiului financiar N+2.

La 31.12.N se înregistrează dobânda datorată pentru acest an, în sumă de 3.600 lei (60.000 lei x 6%), care urmează să se încaseze în luna ianuarie a exerciţiului N+1. În virtutea principiului contabilităţii de angajamente, veniturile financiare reprezentate de dobânda de încasat se recunosc ca venituri ale exerciţiului N, deşi se încasează în exerciţiul N+1:

Împrumuturile acordate şi creanţele imobilizate neîncasate sau nerecuperate din diferite motive constituie pentru entitatea economică pierderi şi se reflectă în contul de cheltuieli financiare 663 „Pierderi din creanţe legate de participaţii”.

În mod analog se înregistrează şi operaţiile legate de celelalte categorii de creanţe.

Anumite creanţe imobilizate nu generează venituri financiare sub forma dobânzilor şi sunt recuperate atunci când dispar condiţiile care le-au dat naştere. Astfel de datorii sunt garanţiile, cauţiunile etc.

Studiul de caz 2

Conform contractului încheiat cu o firmă de telefonie pentru instalarea unui post telefonic, entitatea Zeta este obligată la depunerea unei garanţii în sumă de 600 lei în contul firmei prestatoare.

De asemenea, pct. 265 alin. (3) din acelaşi act normativ precizează că entităţile care au evidenţiate în contul de creanţe imobilizate creanţe imobilizate cu scadenţa mai mare de un an vor prezenta în bilanţ, la imobilizări financiare, numai partea cu scadenţa mai mare de 12 luni, diferenţa urmând a fi reflectată la creanţe.

➥ Concluzii

Deşi operaţiile privind imobilizări financiare nu sunt des întâlnite la nivelul entităţilor economice din România, mai ales în rândul entităţilor mici şi mijlocii, recunoaşterea şi contabilizarea corectă a acestor elemente prezintă importanţă pentru imaginea fidelă asupra patrimoniului entităţii şi a rezultatelor activităţii acesteia pe care contabilitatea o reflectă.

Pentru recunoaşterea corectă a acestor structuri ca elemente patrimoniale ale entităţilor economice, de cele mai multe ori sunt necesare o mulţime de informaţii conexe, inclusiv, în cazul titlurilor de valoare, legate de entitatea care le-a emis şi de natura relaţiilor acesteia cu entitatea care le-a achiziţionat.

Anumite elemente de imobilizări financiare se întâlnesc doar în cadrul conturilor consolidate, de exemplu, titlurile puse în echivalenţă, iar altele, cum este cazul certificatelor verzi, sunt specifice unei categorii foarte restrânse de entităţi economice.

Un alt aspect pe care l-am remarcat este că lucrările din literatura de specialitate din ţara noastră care tratează problematica imobilizărilor financiare sunt foarte puţine, iar ele fac referire mai degrabă la evaluarea acestora decât la contabilizarea lor.

De asemenea, şi referenţialul contabil naţional tratează destul de sumar aspectele legate de imobilizările financiare şi contabilizarea lor, fiind necesară recurgerea la prevederile IAS/IFRS, mai ales la cele ale IFRS 9, care a înlocuit parţial IAS 39 şi a cărui aplicare este obligatorie de la data de 1 ianuarie 2018 pentru toate entităţile care aplică Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.

1. Bărbăcioru, Victoria, Iacob, Constanţa, Sandu, Maria, Ionescu, Ion (1998), Contabilitatea financiară a întreprinderii, Reprografia Universităţii din Craiova, Craiova.
2. Briciu, Sorin, Samara, Silvia (2009), National and International Approach to Financial Instruments, Annals of Faculty of Economics, vol. 3, nr. 1, pp. 90-95, disponibil la http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2009/v3-finances-banks-and-accountancy/12.pdf
3. Cernuşca, Lucian (2012), Opţiuni şi practici contabile, Editura Tribuna Economică, Bucureşti.
4. Duţescu, Adriana (2002), Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate, ediţia a II-a, Editura CECCAR, Bucureşti.
5. Feleagă, Niculae, Ionaşcu, Ion (1998), Tratat de contabilitate financiară, vol. II, Editura Economică, Bucureşti.
6. Nicolaescu, Cristina, Iacob, Mihaela (2014), Contabilitate financiară fundamentală, ediţia a III-a, Editura Mirton, Timişoara.
7. Nicolaescu, Cristina (2015), Contabilitate aprofundată, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad.
8. Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată în Monitorul Oficial nr. 577/13.08.2010, cu modificările și completările ulterioare.
9. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688/10.09.2015, cu modificările și completările ulterioare.
10. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial nr. 963/30.12.2014, cu modificările și completările ulterioare.
11. www.ifrs.org