Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Astăzi începe ediția de toamnă a programului

Astăzi începe ediția de toamnă a programului "Litoralul pentru toți"; prețurile scad cu până la 70%

Telex » Știri 1 septembrie 2023  

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează astăzi, 1 septembrie, ediția de toamnă a programului "Litoralul pentru toți", prin care românii se pot caza în hotelurile și pensiunile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 35 de lei pe noapte. Potrivit unui comunicat al FPTR, citat de Agerpres, pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut.

Programul "Litoralul pentru toți", ajuns la ediția cu numărul 42, se derulează în perioada 1 - 30 septembrie 2023 și se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. Până în prezent s-au înscris în program 48 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte. Reprezentanții FPTR estimează că peste 100 de unități vor intra în acest program, astfel încât peste 40.000 de turiști ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie. Locurile vor fi vândute direct de hoteluri, dar și prin agențiile de turism partenere și revânzătorii lor.

"Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turiști îi determină pe hotelieri să mențină unitățile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie", a afirmat Dragoș Răducan, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, într-un comunicat.

În programul "Litoralul pentru Toți", tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord, dacă se achiziționează un sejur de minimum 5 nopți. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști.

"Turiștii au toate motivele să aleagă o vacanță la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în vârf de sezon și ne așteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reușit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar și turiștii care doresc încă o vacanță pe litoral. Ne-am obișnuit în ultimii ani ca vremea să țină cu turiștii și în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceștia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârșitul lunii", a adăugat reprezentantul FPTR.

"Litoralul pentru Toți" este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Cei interesați pot accesa informații privind hotelurile incluse în acest program pe site-ul www.fptr.ro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.