Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Astăzi, început de an universitar

Telex » Știri 3 octombrie 2016  

Astăzi începe anul universitar, festivităţi de deschidere fiind programate în toate universităţile din ţară. Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la ceremonia de la Universitatea de Vest din Timişoara, iar premierul la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Printre modificările acestui an universitar se numără introducerea a 35 de noi specializări şi programe de studii universitare de licenţă în 22 de universităţi de stat, acreditate de ARACIS, iar pentru 59 de instituţii de învăţământ superior există modificări ale capacităţilor de şcolarizare pentru unele programe de studii. Trei instituţii de învăţământ superior - Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Piteşti şi Universitatea Creştină „Partium” din Oradea - îşi modifică structura, la solicitarea acestora, în baza hotărârilor Senatelor universitare.

Totodată, vor exista 64 programe de studii universitare de master noi la 31 de universităţi din sistemul naţional de învăţământ superior.

O altă noutate a acestui an universitar este că Ministerul Educaţiei a autorizat provizoriu şcolile doctorale care funcţionează în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, urmând ca metodologia de autorizare provizorie, acreditare şi evaluare periodică a şcolilor doctorale, pe domenii, să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern.

(Sursa News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.