Atașați agricoli în capitale importante pentru promovarea produselor românești
Numărul 8, 17-23 mai 2016 » Direct de la sursă
Guvernul a decis înființarea funcției de atașat agricol, funcție publică ce va avea rolul să asigure reprezentarea României în țări membre UE sau în țări terțe, în domeniul politicii agricole comune și promovării produselor agroalimentare. Atașații agricoli vor fi funcționari publici din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al instituțiilor subordonate acestuia. În acest moment, MADR are în vedere crearea a 12 astfel de posturi, cei care le vor deține urmând să activeze în 12 capitale importante din lume și să promoveze, printre altele, produsele românești de foarte bună calitate. Funcția de atașat agricol se regăsește și în practica altor state cu interese în domeniul alimentar precum Franța, Olanda, Austria, Danemarca, Polonia, Ungaria, Israel, SUA.
Înființarea celor 12 posturi de atașat agricol a avut la bază – potrivit ministrului de resort, Achim Irimescu – o idee a lui Dacian Cioloș de pe vremea când acesta deținea portofoliul Agriculturii. Cei 12 atașați agricoli vor fi selectați, prin concurs, din cei 11.500 de angajați ai MADR. Ministrul a precizat că au fost stabilite până acum opt țări în care vor fi trimiși atașați agricoli: Germania, Spania, Turcia, Israel, Federația Rusă, China, Statele Unite și Egipt.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc