„Atelier de front”, mesaj peste timp al Marii Uniri
Numărul 14, 17-23 aprilie 2018 » Eveniment
În aceste zile, până la finalul lunii aprilie a.c., este deschisă, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR), o expoziție specială dedicată Centenarului Marii Uniri. Titlul atrage atenția prin formula lui inedită: Atelier de front. Aparent, sunt doi termeni incompatibili. În realitate, însă, continuarea denumirii expoziției oferă lămuriri suplimentare: Artiști români în Marele Război.
Au fost selectate și prezentate publicului nu mai puțin de 127 de lucrări de pictură, sculptură, grafică și documente din patrimoniul MNAR și al instituțiilor partenere în acest demers de amploare, cu semnificații deosebite. Este vorba despre lucrări aparținând Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești. Punerea laolaltă a unor remarcabile lucrări de artă plastică pe tema luptei pentru reîntregirea neamului reprezintă, astfel, o manifestare omagială care – dincolo de valoarea incontestabilă a operelor expuse – transmite un mesaj clar, vibrant al contemporanilor Marii Uniri către generațiile actuale și cele viitoare. Se demonstrează că numeroși înaintași și-au pus uneltele creației în slujba idealului național, mai cu seamă prin evocarea, pentru eternitate, a jertfelor celor care au luptat pe front. Scenele care pun în evidență eroismul ostașului român sunt dominante în expoziție, manierele cele mai diverse de expresie artistică oferind un „spectacol” unitar tocmai prin forța mesajului patriotic autentic.
Este de remarcat și demersul publicării unui catalog care cuprinde toate lucrările din expoziție, un impresionant volum editat în condiții grafice de excepție. Fiecare lucrare este însoțită de consistente studii, care îmbină datele biografice ale autorului cu aprecieri de specialitate referitoare la opera expusă, precum și cu documente de epocă privind diverse teme, inclusiv de ordin militar. Catalogul reprezintă, astfel, în sine, o lucrare valoroasă care reconstituie nu numai fapte și date din desfășurarea războiului de reîntregire, ci și atmosfera în care autorii au creat opere de seamă, reprezentative pentru artele plastice românești. O mențiune specială se cere făcută în legătură cu documentele din Arhiva MNAR publicate în acest catalog. Sunt mărturii dintre cele mai expresive ale spiritului militant al artiștilor plastici, al criticilor de artă, al instituțiilor de cultură devenite, așa cum se intitulează, deopotrivă, expoziția și catalogul, Atelier de front.
Festivitatea prilejuită de lansarea catalogului a completat, în chip firesc, cu informații și puncte de vedere pertinente, ceea ce oferă expoziția și volumul artistico-documentar la care ne referim. Asemenea altor manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, expoziția și catalogul se constituie într-o vie expresie a recunoștinței actualelor generații față de înaintașii care au contribuit, fiecare cu propriile „arme”, la victoria istorică a poporului român întruchipată prin Actul Unirii din 1 Decembrie 1918. De aici și interesul deosebit al vizitatorilor, iubitori de artă, față de inițiativa Muzeului găzduit de Palatul Regal, el însuși spațiu al marii istorii a României, marcate definitoriu de ideea unității naționale, a unității „de cuget și simțire”, așa cum o afirmă un cântec, la rândul lui, nemuritor.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național