Atenție la opiniile care, cu adevărat, contează
Numărul 45, 16-22 nov. 2022 » Comentariul ediției
Explicit și implicit, punctele de vedere exprimate în spațiul public de numeroși întreprinzători se întemeiază pe uriașa cantitate de informații și analize de care dispun, mai ales, în ultima vreme. Evident, interesul deosebit pentru aceste surse, ca urmare a accentuării specificului actualei perioade, respectiv în zona de inflexiune a bilanțurilor pe anul în curs cu procesul elaborării planurilor de afaceri pentru anul 2023. Ce a fost și ce urmează să se întâmple constituie dubla întrebare la care întreprinzătorii de la toate nivelurile și din toate domeniile se simt obligați să răspundă ca o preocupare practică impusă tocmai de un comportament managerial adecvat, deopotrivă, prezentului și viitorului.
La pozițiile oficiale în această materie ne-am referit deseori în comentariile și informațiile publicate frecvent. Acum, completăm tabloul opiniilor cu o sinteză statistică a punctelor de vedere dominante în rândurile analiștilor financiari.
Cum se știe, lună de lună, asociația acestora publică indicatorul propriu de încredere în economia românească. De asemenea, se cunoaște baza faptică prin care se ajunge la stabilirea nivelului de încredere și, prin urmare, nu mai insistăm asupra aspectelor de ordin metodologic.
Sigur, prezintă importanță factorii conjuncturali în conturarea curentelor de idei, dar ceea ce interesează mai mult vizează tendințele care se afirmă, fie și numai într-un interval de un an, atât în ceea ce privește bilanțul, cât și anticipările pentru următoarea perioadă de 12 luni.
Cu unele oscilații, tendința este clară deoarece majoritatea analiștilor consideră că acum, la finalul anului 2022, se poate anticipa că vom avea o creștere economică robustă, însă grevată de rata înaltă a inflației, de deficitele bugetare și comerciale. Chiar dacă s-a întărit reziliența economiei, persistența unor vulnerabilități determină ca startul în 2023 să fie nu tocmai favorabil. În privința altor indicatori planează, de asemenea, numeroase incertitudini care pot să influențeze puternic tendințele amintite. Deocamdată, se conturează posibilitatea încetinirii ritmului de creștere a Produsului Intern Brut cu 2-3 puncte procentuale, în condițiile în care rata inflației va coborî sub 10 procente, indicele ROBOR pe trei luni ar urma să atingă 7,4%, iar cursul leu-euro să depășească pragul psihologic de 5%, însă doar cu câteva sutimi. În schimb, aprecieri pozitive vizează piața muncii, care s-ar caracteriza printr-o remarcabilă stabilitate.
Dacă tragem linia după operarea scăderilor și creșterilor, constatăm că analiștii financiari au o părere echilibrată în legătură cu posibilitatea intrării economiei românești în recesiune. În această privință, se face distincția obligatorie între recesiunea economică propriu-zisă, adică o diminuare puternică a cererii agregate, în special pe seama reducerii investițiilor și a producției bunurilor de folosință îndelungată și a altor dificultăți majore, în special cele de ordin financiar, și recesiunea tehnică, apărută în urma reducerii ritmurilor de creștere a PIB consecutiv în două trimestre. Astfel, se apreciază că, în 2023, nu va avea loc în România o recesiune economică, dar nu este exclusă recesiunea tehnică.
Pe ansamblul proceselor contradictorii anticipate de asociația menționată, se remarcă posibilitatea înrăutățirii situației mediului de business. De fapt, aici este miezul predicțiilor. Întreprinzătorii sunt avertizați în legătură cu o serie de riscuri, de provocări, însă sunt puși în temă și asupra unor oportunități de care trebuie să țină seama în eforturile lor, pe deplin justificate, de contracarare a crizelor care se prelungesc nu numai prin efectele lor. Revenim, deci, la relevarea importanței capitale a unui comportament proactiv, deoarece în economie, ca în viața obișnuită, cotidiană, dificultățile apar și, eventual, se agravează câtă vreme se stă cu brațele încrucișate. Niciodată calea spre succes nu este presărată cu fatalism, cu pasivitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial