MyWIZ, secretul contabililor de succes
Au fost stabilite condițiile de organizare, constituire și funcționare a Băncii de Investiții și Dezvoltare SA

Au fost stabilite condițiile de organizare, constituire și funcționare a Băncii de Investiții și Dezvoltare SA

Telex » Știri 6 octombrie 2022  

BID are ca scop sprijinirea antreprenorialului, dezvoltarea socio-economică și regională în România

Executivul a aprobat o HG privind constituirea, organizarea și funcționarea Băncii de Investiții și Dezvoltare S.A,, act normativ care reglementează condițiile de organizare, constituire și funcționare a Băncii de Investiții și Dezvoltare SA.
„Înființarea acestei bănci este un obiectiv prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență și în Programul de Guvernare 2021-2024”, precizează Guvernul, într-un comunicat.

BID va fi o instituție deținută integral de statul român, prin Ministerul Finanțelor, cu rol de instituție de dezvoltare care va deservi întreprinderile românești și alte entități aparținând sectorului public și privat din România, în scopul susținerii finanțării de proiecte care contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării, creșterii competitivității, inovării și creșterii economice, precum și creșterii absorbției fondurilor europene.

Banca are ca scop sprijinirea antreprenorialului, dezvoltarea socio-economică și regională în România prin promovarea investițiilor și facilitarea accesului la finanțare pentru beneficiarii eligibili în acele sectoare în care au fost identificate disfuncționalități ale pieței financiare și decalaje de finanțare, în scopul atenuării și reducerii lor prin desfășurarea de activități de dezvoltare, în conformitate cu legislația UE. Obiectivele strategice ale băncii sunt facilitarea accesului la finanțare pentru întreprinderi mici și mijlocii, asigurarea accesului la finanțare pentru proiecte de infrastructură viabile și atragerea capitalului privat în investiții.

BID va utiliza o gamă largă de produse financiare: garanții individuale și garanții de portofoliu, împrumuturi pentru finanțarea capitalului de lucru și a proiectelor de investiții, împrumuturi pentru eficiența energetică. BID își va începe activitatea după emiterea unei decizii de autorizare din partea Comisiei Europene în materie de ajutor de stat și după emiterea autorizației de funcționare din partea Băncii Naționale a României. Banca va prelua de la Banca de Import-Export a României Eximbank atribuțiile fondului de investiții al Inițiativei celor Trei Mări.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.