MyWIZ, secretul contabililor de succes
Au fost stabilite procedura și condițiile de înregistrare a reprezentanților persoanelor nerezidente care sunt obligate să calculeze, să declare și să plătească contribuția la Fondul de Tranziție Energetică

Au fost stabilite procedura și condițiile de înregistrare a reprezentanților persoanelor nerezidente care sunt obligate să calculeze, să declare și să plătească contribuția la Fondul de Tranziție Energetică

Numărul 36, 14-20 sep. 2022  »  Curier legislativ

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a aprobat, prin ordin, Procedura și condițiile de înregistrare a reprezentanților persoanelor nerezidente care sunt obligate să calculeze, să declare și să plătească contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, precum și stabilirea unor competențe de administrare. În Referatul de aprobare a actului normativ, ANAF menționează că, prin art. I pct. 13 din OUG nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, a fost introdusă prevederea potrivit căreia, începând cu data de 1 septembrie 2022, pe perioada de aplicare a dispozițiilor ordonanței de urgență, producătorii de energie electrică, entitățile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfășoară activitatea de trading și agregatorii care tranzacționează cantități de energie electrică și/sau gaze naturale pe piața angro plătesc o contribuție la Fondul de Tranziție Energetică. Potrivit art. IV din această ordonanță de urgență, în vederea plății contribuției, persoanele nerezidente care desfășoară tranzacții pe piața de energie din România sunt obligate să calculeze, să declare și să plătească contribuția direct sau să desemneze un reprezentant pentru îndeplinirea obligațiilor ce îi revin în baza prevederilor acestui act normativ. În cazul în care persoana nerezidentă optează pentru îndeplinirea acestor obigații prin reprezentant, reprezentantul desemnat trebuie să aibă domiciliul/sediul în România și răspunde în solidar cu nerezidentul, pentru declararea și plata contribuției.

Potrivit dispozițiilor art. IV alin. (4) din OUG nr. 119/2022, procedura și condițiile de înregistrare ale reprezentantului se aprobă prin ordin al președintelui ANAF în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

În acest context, prin noul ordin se stabilește ca organului fiscal competent pentru administrarea fiscală a persoanei nerezidente să-i revină și competența pentru administrarea obligațiilor privind contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, datorată de persoana nerezidentă, indiferent dacă aceasta își desemnează sau nu un reprezentant pentru îndeplinirea acestor obligații. Prin urmare, în situația în care persoana nerezidentă este înregistrată fiscal la Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți, acest organ fiscal devine organ fiscal competent și pentru administrarea obligațiilor privind contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, datorată de persoana nerezidentă. În situația în care persoana nerezidentă și-a desemnat un împuternicit potrivit art. 18 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv un reprezentant fiscal în condițiile titlului VII „Taxa pe valoarea adăugată” sau titlului VIII „Accize și alte taxe speciale” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, după caz, organul fiscal competent în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului sau în a cărui evidență fiscală este înregistrat reprezentantul fiscal devine organ fiscal competent și pentru administrarea obligațiilor privind contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, datorată de persoana nerezidentă.

UPDATE: OPANAF nr. 1.636/2022 pentru aprobarea Procedurii și a condițiilor de înregistrare a reprezentanților persoanelor nerezidente care sunt obligate să calculeze, să declare și să plătească contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, precum și pentru stabilirea unor competențe de administrare a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 897 din 12 septembrie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.