Pentru titlul însemnărilor de față am ales celebrul vers din opera, nu mai puțin celebră, a lui George Topârceanu, dintr-un motiv lesne de imaginat: când se desfășoară, în spațiul public, mai ales în anumite segmente ale presei, print și audiovizuale (în care își găsesc nejustificat locul și abordări neprofesioniste), „lungi prilejuri de vorbe și de ipoteze”, este reconfortant să găsești abordări lucide, raționale asupra unor teme de cel mai larg interes și pentru profesioniștii contabili. O asemenea abordare se întâlnește, din nou, în Carta albă a IMM-urilor, aflată la a XV-a ediție.

Cum ne-au obișnuit autorii, temele tratate – prin luarea în considerare a opiniilor unui reprezentativ eșantion de întreprinzători mici și mijlocii – sunt extrem de diverse, dar toate se subsumează locului și rolului IMM-urilor în ansamblul economiei noastre naționale. Sunt tot atât de diverse ipostaze, de la activități menite să satisfacă o parte importantă a nevoilor populației până la crearea de locuri de muncă reale, plătite adecvat, de la aspecte esențiale de ordin managerial până la obținerea profitului legitim nu numai legal, ci și moral. Prin număr de entități, prin concetățenii angajați în activitățile IMM-urilor, deopotrivă, întreprinzători și salariați, prin calitatea de clienți ai profesioniștilor contabili, prin numeroase funcții și roluri, de ordin social, IMM-urile constituie (sau trebuie să constituie), într-o măsură tot mai mare, o vie expresie a virtuților capitalului românesc. Așa ajungem la tema centrală a comentariului de față: banii necesari pentru începerea și continuarea afacerilor, evident, a unor afaceri cât de cât profitabile. Ce se constată, din acest unghi de vedere, în Carta albă a IMM-urilor – ediția 2017?

Potrivit respondenților, aproape trei pătrimi din numărul total al IMM-urilor își asigură resursele bănești pentru activitatea pe care o desfășoară prin autofinanțare. Carta albă consideră că această situație este gravă, dacă nu chiar foarte gravă. Nu trebuie să li se spună profesioniștilor contabili de ce situația existentă impune astfel de caracterizări. Însăși noțiunea de IMM-uri atestă caracterul limitat la niveluri coborâte al resurselor de care dispun. Afacerile lor sunt – cum le spune și numele – mici și mijlocii. Nu numai pentru dezvoltare, adică prin investiții, ci – pur și simplu – pentru supraviețuire, autofinanțarea este insuficientă.

Din unghiul de vedere ales pentru însemnările de față, evaluările respondenților pentru anul în curs sunt în consonanță cu adevăratele stări de fapt. 72,03% indică drept sursă bănească pentru desfășurarea activității doar autofinanțarea, 20,7% se bazează și pe creditele furnizorilor, 19,49% au în vedere creditele bancare, iar 11,38% – fondurile europene nerambursabile. Faptul că însumarea ponderii răspunsurilor depășește 100 de procente se explică, la fel ca în multe alte sondaje de opinie, prin faptul că respondenții indică existența simultană a mai multe surse de finanțare pentru entitățile pe care le reprezintă.

Bineînțeles, ceea ce interesează în cel mai înalt grad vizează ierarhizarea respectivelor surse pe baza realităților, a experiențelor proprii. Aici se află „miezul” întregii probleme. În absența unor resurse financiare diversificate și mult mai consistente, procesul de extindere cantitativă și calitativă a activității IMM-urilor – cerință esențială a progresului economico-social al țării – este lent, insuficient ca volum și structură în raport cu necesitățile reale. Astfel, în intervalul octombrie 2016 – martie 2017, numai 16% din totalul IMM-urilor au reușit să-și amplifice activitatea. În schimb, aproape 20% se află în stare de faliment sau au falimentat în perioada amintită. Evident, în aceste condiții, a vorbi despre autofinanțare este, cel puțin, inadecvat.

În aceste circumstanțe intervine un element esențial pentru o economie de piață funcțională, și anume intrarea și ieșirea din lumea afacerilor. Ne reamintim că, în faza negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, acordarea calificativului de economie de piață funcțională era decisiv pentru dobândirea calității de stat membru. Or, situația din prezent, dacă este clarificată sub aspect legislativ și instituțional, devine deosebit de preocupantă atunci când ne referim la realități palpabile. Soluțiile sunt, la rândul lor, bine cunoscute: extinderea creditării bancare avantajoase și accesarea cât mai cuprinzătoare a fondurilor europene nerambursabile. De ce nu se acționează, în măsură suficientă, în ambele direcții? Iată, într-adevăr, o temă fundamentală care merită să fie tratată aprofundat și calificat. Ea se află permanent și pe Agenda CECCAR, ceea ce a permis – și până acum – desfășurarea de analize pertinente soldate cu multe rezultate pozitive, iar în ceea ce privește perspectiva, competența profesioniștilor contabili constituie, în continuare, premisa unor rezolvări palpabile, dezirabile.

(Copyright foto: tinydevil / 123RF Stock Photo)