Autoritatea Bancară Europeană amână până în 2021 testele de stres, din cauza epidemiei
Numărul 10, 17-23 martie 2020 » Lumea în care trăim
Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a anunţat că testele de stres ce urmau să fie derulate anul acesta în rândul principalelor bănci europene vor fi amânate până în 2021, astfel încât instituţiile financiare să se concentreze pe afacerilor lor în timpul crizei provocate de epidemia de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters, citată de Agerpres. Amânarea testelor de stres va permite băncilor să prioritizeze continuitatea operaţiunilor de bază, inclusiv sprijinul acordat clienţilor, se arată într-un comunicat al instituţiei financiare.
„În 2020, Autoritatea Bancară Europeană va efectua un exerciţiu extins de transparenţă la nivelul UE, pentru a furniza participanţilor de pe piaţă informaţii actualizate privind expunerea băncilor şi calitatea activelor”, a informat EBA. Instituţia atrage atenţia băncilor să fie încă „prudente” când plătesc dividendele către investitori şi bonusurile către angajaţi. Flexibilitatea anunţată de EBA nu înseamnă ignorarea reglementărilor de bază privind soliditatea băncilor şi reducerea creditelor neperformante, a precizat Autoritatea.
De asemenea, instituţia a atenuat unele reglementări privind capitalul pentru a evita ca băncile să nu mai finanţeze economia afectată de epidemie. „Băncile trebuie să fie într-o poziţie din care să continue finanţarea companiilor şi gospodăriilor care se confruntă cu dificultăţi temporare”, a afirmat preşedintele EBA, Andrea Enria.
Testele măsoară capacitatea băncilor de a face faţă şocurilor teoretice de pe piaţă, cum ar fi sporirea incertitudinilor politice, încetinirea creşterii economiei sau o vânzare masivă de bonduri guvernamentale şi proprietăţi imobiliare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile