Vicepreședinte ASF: 2024 a fost probabil cel mai bun din ultimii 5 – 10 ani pentru piața de asigurări
Numărul 4, 5-11 feb. 2025 » Analize și sinteze
Anul 2024 a fost cel mai bun pentru piața asigurărilor din ultimii 5 - 10 ani, estimarea fiind de creștere cu 11% - 12%, a declarat, pentru Agerpres, Sorin Mititelu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și coordonator al sectorului Asigurări – Reasigurări, relatează Agerpres. „2024 a fost un an bun, chiar foarte bun pentru piața de asigurări din România și aprecierea aceasta se bazează pe câteva elemente care formează tabloul în ansamblul lui. În primul rând, din perspectiva stabilității și sustenabilității acestei piețe, stabilitate financiară în principal, anul 2024 a fost probabil cel mai bun an din ultimii 5 - 10 ani ai acestei piețe. Astfel, raportând-ne la indicatorii cunoscuți în care evaluăm situația privind îndeplinirea cerințelor de capital, profitabilitate, lichiditate, dar și cei de performanță operațională, cum este rata combinată, și chiar uitându-ne mai mult și la alți indicatori cantitativi legat de conduita asiguratorilor și intermedierilor, chiar putem afirma că situația este una pozitivă și pe un trend, de asemenea, evident pozitiv”, a spus Sorin Mititelu.
El a menționat că datele din trimestrul III indicau o rată de solvabilitate de 166%, iar în privința cerințelor minime de capital acestea se situau la 387%, în condițiile în care minimul necesar stabilit prin lege este de 100%.
„Ca volum de prime, ținând cont că la nouă luni piața în ansamblu a înregistrat un volum total de aproape 17 miliarde de lei, cu 11% mai mare decât în perioada similară din anul anterior, este de așteptat să avem această creștere de 11% - 12% pe tot anul. Mai mult, este de remarcat o ușoară creștere mai rapidă a primelor pe sectorul asigurărilor de viață și, de asemenea, este de remarcat și o creștere puțin mai rapidă a vânzărilor realizate de sucursalele ce operează pe piața românească în baza pașaportului de liberă practică de opere de servicii”, a precizat vicepreședintele ASF.
Potrivit acestuia, sectorul RCA „a mers bine”, iar cel mai important indicator la care trebuie să ne raportăm aici este rata combinată, raportul între venituri și cheltuieli. Astfel, în 2024, nivelul acestuia, cel puțin la finalul trimestrului III, a fost de 95%, iar rata daunei de aproximativ 75%. Sorin Mititelu susține că aceasta arată intrarea în parametrii normali care indică faptul că piața este sustenabilă. Menținerea acestei situații este un obiectiv critic pentru întreaga piață, dat fiind faptul că ponderea acestei clase de produs este foarte mare în piața noastră, undeva la 50%.
De asemenea, el a subliniat că s-a observat o scădere a numărului de reclamații la sub 6.000 într-un an, iar numărul de zile de plată față de termenul maxim este undeva la 5 zile, în medie.
Întrebat despre evoluția tarifelor la RCA, Sorin Mititelu a arătat că acestea au înregistrat o creștere cu 8% în perioada cuprinsă între trimestrul I din 2023 și trimestrul IV 2024, dar că percepția este că au crescut mai mult.
„Dacă este să ne uităm la un indicator care reflectă valoarea medie a primelor și care este reprezentativ, la cum a evoluat valoarea acestui indicator pe perioada de aplicare a Hotărârii de Guvern privind tarifele RCA, acest indicator este calculat fără a se lua în calcul impactul sistemului bonus-malus, deci exact tarifele pe care le practică asigurătorii și care sunt plătite în final de asigurați, evident, toate aduse la aceeași clasă, la clasa B0 din sistemul bonus malus, pentru a exista comparabilitate, și sunt aferente polițelor încheiate pe perioade de 12 luni, ce reprezintă mai bine de 70% din portofoliu. Dacă ne uităm pe toată această perioadă, ceea ce o să vedeți este că majorarea acestei valori, dar pe toate tipurile, pe toate categoriile de vehicule, este de 8%, din trimestrul I 2023 până la trimestrul IV 2024”, a susținut acesta.
Același indicator a avut o creștere mai mare la categoria autoturisme deținute de persoane fizice și persoane juridice, respectiv o creștere totală de 17,3%. De asemenea, a fost consemnată o scădere la vehicule pentru transport marfă de 20%. Explicația acestei scăderi este aceea că un număr mare de asigurați din această categorie au apelat la sistemul asiguratului cu risc ridicat, cel care este administrat de BAAR.
În altă ordine de idei, vicepreședintele ASF a spus că, în momentul de față, ASF nu are identificate situații care ar pune la risc piața sau un anume asigurator.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru