Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ASF: Numărul tranzacțiilor la BVB a crescut cu 55% în 2021; valoarea totală tranzacționată a ajuns la 21,63 miliarde lei

ASF: Numărul tranzacțiilor la BVB a crescut cu 55% în 2021; valoarea totală tranzacționată a ajuns la 21,63 miliarde lei

Numărul 17, 4-10 mai 2022  »  Piața de capital

Valoarea totală tranzacționată pe piața reglementată și SMT (sistemul multilateral de tranzacționare) a atins nivelul de 21,63 miliarde lei în 2021, mai mult cu 16% comparativ cu anul precedent, în timp ce numărul de tranzacții derulate la Bursa de Valori București (BVB) a crescut cu 55%. Potrivit unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citat de Agerpres, anul trecut, indicii BVB au avut o evoluție pozitivă. Indicele BET, de referință pentru piața locală de capital, care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a avut o creștere de peste 33%, comparativ cu finalul anului 2020.

„Acțiunile rămân clasa dominantă de active financiare, cu o pondere de 57% din totalul valorii tranzacționate la BVB până la 31 decembrie 2021. În trimestrul IV al anului trecut, valoarea tranzacțiilor cu titluri de stat a consemnat o evoluție ascendentă față de aceeași perioadă a anului 2020, înregistrând o creștere de 22%”, se menționează în raportul ASF privind evoluția pieței de capital autohtone în 2021.

La finalul anului trecut, capitalizarea bursieră de pe piața reglementată a atins nivelul de 229,08 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 48% comparativ cu 31 decembrie 2020.

Numărul emitenților care au apelat la tranzacționarea pe sistemul multilateral de tranzacționare administrat de BVB, fără aprobarea în prealabil de către ASF a unui prospect, s-a ridicat la 20.

Totodată, pe parcursul anului 2021, valoarea totală a ofertelor publice de vânzare primare a fost în cuantum de aproximativ 210 milioane lei. Pentru 10 dintre emisiuni, acționarii au aprobat și tranzacționarea drepturilor de preferință, iar, în cazul unui emitent, acționarii au aprobat și tranzacționarea drepturilor de alocare.

„Faptul că tot mai multe companii se orientează spre piața de capital este un semn că ne aflăm pe drumul cel bun. Vedem companii din domenii de activitate diverse, volume de tranzacționare în creștere și fundamente sănătoase, ceea ce înseamnă că piața de capital începe să devină o opțiune pentru finanțarea dezvoltării companiilor. Asistăm la o inversare de trend evidentă: dacă până recent bursa era în căutare de noi emitenți, astăzi, emitenții vin în număr tot mai mare către bursă”, a afirmat președintele ASF, Nicu Marcu.

În cursul anului 2021, au fost autorizate 28 de fonduri de investiții alternative, reprezentând atât entități nou înființate, cât și entități care au avut obligația de a se alinia la prevederile legislației FIA (fonduri de investiții alternative - n. r.).

De asemenea, tot în cursul anului 2021, au fost înregistrate și două noi entități în calitate de administratori de fonduri de investiții alternative, societăți care și-au exprimat intenția de a înființa fonduri de investiții alternative, din categoria celor de private equity și venture capital.

„Cei mai activi intermediari pe BVB (piața reglementată și SMT) au fost SSIF-urile, valoarea intermediată de acestea fiind de aproximativ 24,07 miliarde lei. Intermediarii locali (SSIF-uri și instituțiile de credit) au realizat aproximativ 92% din valoarea totală intermediată, în timp ce intermediarii autorizați în alte state membre ale UE, care au efectuat tranzacții pe piețele la vedere, au cumulat o cotă de piață de 7,8%”, se mai precizează în raport.

La finalul lunii decembrie 2021, își desfășurau activitatea în România 18 societăți de administrare a investițiilor (SAI), 82 de fonduri deschise de investiții (FDI), 25 de fonduri închise de investiții (FÎI), 5 societăți de investiții financiare (SIF), Fondul Proprietatea (FP) și patru depozitari. Valoarea totală a activelor organismelor de plasament colectiv (OPC) a fost de 49,98 miliarde lei la data de 31 decembrie 2021, în creștere cu circa 21% comparativ cu anul anterior.

O analiză pe categorii de organisme de plasament colectiv arată că, la finalul anului 2021, activele totale ale SIF-urilor s-au majorat cu 21% față de finele lunii decembrie 2020, iar FP a înregistrat cea mai semnificativă creștere a activului total (33%) față de finalul anului 2020.

Activele nete cumulate ale SIF-urilor au consemnat o creștere de aproximativ 19%, la sfârșitul lunii decembrie a anului 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Pe ansamblul pieței, structura consolidată a investițiilor tuturor organismelor de plasament colectiv indică o preferință pentru acțiuni, a căror valoare totală era de circa 26,5 miliarde lei, atingând o pondere de circa 53% din activul cumulat al OPC.

Investițiile în instrumente financiare cu venit fix la nivelul întregii piețe erau în valoare de 20 de miliarde de lei și reprezentau aproximativ 40% din activul total al OPC.

La 31 decembrie 2021 comparativ cu finalul anului 2020, a fost constatată o majorare a investițiilor efectuate în acțiuni (35%), titluri OPCVM/AOPC (37%), obligațiuni (4%) și depozite și disponibilități (15%), concomitent cu o reducere cu circa 10% a plasamentelor în titluri de stat.

Conform sursei citate, analiza surprinde, însă, și aspecte de actualitate cu privire la modul în care au reacționat piețele de capital și de mărfuri, în contextul războiului din Ucraina. Conflictul armat din țara vecină a alimentat interesul investitorilor pentru aur, acest activ fiind considerat o investiție sigură în perioadele de incertitudine politică și financiară. Astfel, de la începutul războiului, cotația aurului a înregistrat creșteri susținute. La sfârșitul lunii martie a anului 2022, aurul se tranzacționa la un preț de 1.941,15 dolari pe uncie, cu 20% peste valoarea de la începutul pandemiei (martie 2020). În același context, prețul barilului de petrol a crescut în luna martie la nivelurile din 2014, tranzacționându-se la data de 31 martie 2022 cu 107.46 dolari/baril.

Totodată, pe fondul războiului din Ucraina, cotațiile pentru cele mai multe bănci și instituții financiare listate pe bursele europene au înregistrat scăderi care s-au apropiat de cele de la începutul pandemiei. În raport cu sfârșitul anului 2021, în luna martie 2022 s-au înregistrat scăderi importante, remarcându-se bursele din Austria (-20,94%), Olanda (-11,77%) și Belgia (-9,49%).

Companiile din sectorul energetic au fost afectate de războiul din Ucraina, înregistrând scăderi comparabile cu cele de la începutul pandemiei. De asemenea, cotațiile indicilor bursieri și ale activelor tranzacționate au cunoscut o volatilitate ridicată, pe fondul gradului mare de incertitudine determinat de contextul volatil geopolitic și militar.

Ca urmare a așteptărilor economice legate de efectele cauzate de criza sanitară actuală, contagiunea a scăzut semnificativ în primele două trimestre din 2021, dar a început să avanseze rapid în ultimele două trimestre ale anului 2021, ca urmare a tendinței de creștere accelerată de pe cele mai multe piețe de capital. Războiul din Ucraina a condus la o accelerare pronunțată a contagiunii între bursele europene în primul trimestru din 2022.

„Contextul actual este unul care îndeamnă la precauție și la măsuri specifice ce vizează menținerea unui echilibru al pieței de capital, precum și al sănătății economice a jucătorilor care activează în acest sector. Supravegherea prudențială a entităților pieței, a regulilor de diversificare și de evaluare a portofoliilor fondurilor de investiții și a mecanismelor de administrare a riscului reprezintă priorități absolute pentru noi”, a spus președintele ASF.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.