Primele 20 de trenuri de lung parcurs vor ajunge în România în 2023; modelul este folosit în Italia, Olanda și Germania
Numărul 12, 30 mar. - 5 apr. 2022 » Roza vânturilor
Contractul de achiziție pentru 20 de rame electrice de lung parcurs (RE-IR) a fost semnat între Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de autoritate contractantă, și Alstom Ferroviaria, furnizor, informează Agerpres. Contractul presupune achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de a suplimenta, prin act adițional, comanda inițială. Astfel, se poate ajunge la o achiziție de 37 de unități, cu perioadă de mentenanță de 30 de ani. De asemenea, se vor asigura de către furnizor și servicii de instruire a personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea trenurilor și utilizarea aplicațiilor software. „(…) În perioada următoare, în conformitate cu prevederile documentației de achiziții, vom purcede la executarea opțiunii pentru semnarea și a celorlalte 17 trenuri, astfel încât, într-un termen cât mai scurt, să avem toate cele 37 de trenuri, identificate prin studiul de fezabilitate, în circulație pe calea ferată română”, a declarat președintele ARF, Ștefan Roșeanu, la ceremonia de semnare a contractului.
La rândul său, Gabriel Stanciu, directorul general al companiei Alstom pentru România, Bulgaria și Republica Moldova, a menționat că trenurile Coradia Stream ce vor veni sunt din aceeași generație pe care astăzi producătorul o livrează în Italia, în Olanda sau în Germania. „Pentru noi este în primul rând o mândrie deosebită să devenim primul furnizor de trenuri electrice din România. Este prima dată când se semnează un astfel de contract. Până acum materialul rulant nou a fost cu tracțiune Diesel, trecem în sfârșit la soluții din ce în ce mai ecologice. (…) Sunt bucuros în același timp și pentru faptul că venim cu ultima generație de trenuri în România, același tip de material rulant, aceeași platformă, aceeași familie pe care astăzi o livrăm în Italia, în Olanda, în Germania, ca să vă dau doar trei exemple din această furnitură”, a spus Stanciu.
Ramele electrice sunt compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 locuri pe scaune. Unitățile sunt prevăzute cu sistem de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și nivel 2, precum și cu sistemul național PZB90.
Din punct de vedere al confortului pasagerilor, ramele dispun de o zonă de bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilități, cu două amplasamente conform standardelor în vigoare, dar și o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat. Unitățile dispun de sisteme de climatizare, precum și conexiune wi-fi.
Viteza maximă de rulare este 160 km/h. Ramele electrice RE-IR vor fi folosite pentru a asigura conectarea Capitalei cu principalele centre urbane ale țării, dar și facilitarea conexiunilor inter-regionale. Astfel, rutele deservite de noile rame vor fi: București Nord - Constanța, București Nord - Brașov - Arad - Timișoara, București Nord - Brașov - Cluj, București Nord - Brașov - Deda - Cluj, București Nord - Brașov, București Nord - Iași, București Nord - Suceava, București Nord - Galați, București-Nord - Craiova - Târgu Jiu- Petroșani - Simeria, București Nord - Craiova - Timișoara - Arad, Cluj -Timișoara, Cluj - Suceava - Iași.
„La început, trenurile vor circula cu viteza permisă de starea tehnică a infrastructurii, dar există în programul de investiții al statului modernizarea așa-zisului Coridor 9, linia către Suceava și Iași, care va intra în curând în faza de licitație, deci este una dintre prioritățile României, acum că ne apropiem de închiderea lucrărilor pe Coridorul 4, axa Est-Vest. Studiul de fezabilitate pentru această linie este într-o fază foarte avansată și se apropie de faza de licitație. Aceste trenuri sunt normal pregătite și pentru perioada de după ce vom termina șantierele, au o durată de viață normată de minimum 30 de ani, cum este normal în toată Europa, deci nu ne aruncăm în a cumpăra trenuri pentru viteza de 100 km/h pentru că astăzi, din păcate, avem o linie cu o capacitate mai scăzută sau o calitate tehnică mai scăzută. De asemenea, toate trenurile pe care le cumpărăm, foarte important, din punct de vedere tehnic sunt echipate cu sistemul de semnalizare ETCS/ERTMS - și nivelul 1 și nivelul 2 - pentru că România, prin acest demers, arată foarte clar faptul că se aliniază standardelor europene în domeniul semnalizării și construirii pieței unice feroviare europene. Compania de infrastructură investește de ani de zile în echipamentele din cale, nu existau până în prezent astfel de vehicule, decât unele care sunt venite cu operatorii de marfă, de regulă prin serviciile de lung parcurs internaționale. În viitorul apropiat vom începe să avem și trenurile de călători apte să folosească tehnologia în care investește statul român”, a subliniat Ștefan Roșeanu. Prezent la eveniment, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Ionuț-Cristian Săvoiu l-a apreciat ca fiind un moment istoric.
„Este un moment istoric, după mai bine de 22 de ani de când nu au mai fost achiziționate trenuri noi în România. Ceea ce este important e că aceste trenuri electrice vor circula în toată țara, practic, și vor fi foarte multe localități care vor vedea trenuri noi, iar călătorii vor beneficia de serviciul de transport pe cale ferată, cel puțin din punct de vedere al confortului la nivelul european în prima fază, începând cu sfârșitul anului viitor. Sunt convins că veștile bune din transportul feroviar referitor la modernizarea infrastructurii și la achiziția de material rulant nou vor continua”, a afirmat acesta.
Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 20 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la valoarea de 1.309.065.880,00 lei, fără TVA (aproximativ 263 milioane euro), dintre care 931.065.880 lei reprezintă valoarea ramelor și 378.000.000 lei serviciile de mentenanță.
Suplimentarea comenzii conform celor menționate anterior (alte 17 rame și dublarea mentenanței la 30 de ani) poate duce la un cost total de 3.714.279.851,00 lei, fără TVA (aproximativ 748 milioane de euro). Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat.
Fiecare tren va avea șase vagoane, cu o capacitate de 350 de locuri și podea 100% coborâtă, pentru un acces cât mai facil pentru toate categoriile de pasageri. Pe fiecare parte a vagoanelor de mijloc se vor amplasa câte două uși de acces. Pentru vagoanele de capăt se va amplasa o ușă pentru accesul călătorilor pe fiecare parte a vagonului. Sistemul de informare a călătorilor va fi compus dintr-o instalație de sonorizare și o instalație de afișare dinamică. Fiecare vagon al RE-IR va fi prevăzut cu spații pentru bagaje de dimensiuni mari.
De asemenea, trenurile vor fi prevăzute cu un sistem de contorizare a numărului de călători, dotat cu senzori de mare precizie. Fiecare RE-IR va avea patru toalete ecologice, repartizate uniform pe întreaga lungime, dintre care o toaletă va fi amenajată pentru persoanele cu mobilitate redusă aflate în scaun cu rotile. Configurarea finală, culorile și finisajele vor fi personalizate integral în funcție de cerințele Autorității Contractante, în etapa de proiectare.
Trenul face parte din gama Coradia de trenuri regionale, cu performanțe demonstrate în operare, timp de peste 30 de ani, în toată Europa. Alstom a vândut peste 3.300 de unități în toată lumea, iar opt țări europene - între care Danemarca, Franța, Germania, Olanda sau Spania - beneficiază deja de performanțele acestora, dezvoltate în mai multe variante.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național