Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Autoritatea vamală din România intensifică activitatea de combatere a infracționalității la frontiera de est a UE

Telex » Știri 18 august 2016  

Reprezentanţii autorităţii vamale din România şi ai Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră pentru Moldova şi Ucraina (EUBAM) au semnat o Declaraţie Comună pentru intensificarea şi eficientizarea cooperării vamale în regiune. Parteneriatul se bazează pe recunoaşterea intereselor comune în combaterea infracţionalităţii transfrontaliere organizate în regiune şi a protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Astfel, conform documentului semnat, părţile vor intensifica relaţiile de colaborare în domenii de interes reciproc precum managementul şi securizarea frontierelor europene prin operaţiuni vamale comune în vederea combaterii traficului ilicit îndeosebi cu produse din tutun, implementarea iniţiativelor de cooperare la Marea Neagră sau care vizeaza alte proiecte regionale. Totodată, experţii vamali români vor participa la seminarii şi ateliere organizate de EUBAM în domeniul controlului vamal, al procedurilor vamale şi al controlul drepturilor de proprietate intelectuală. „Prin semnarea acestei Declaraţii Comune, autoritatea vamală din România îşi asumă rolul de vector principal în întărirea cooperării transfrontaliere în regiune, element esenţial în combaterea traficului ilicit de mărfuri şi securizarea frontierelor europene”, a precizat Dorel Fronea, vicepreşedinte al ANAF şi coordonator al autorităţii vamale române. Declaraţia Comună va avea valabilitate până la 30 noiembrie 2017.

EUBAM este un organ consultativ, tehnic cu sediul în Odesa, care îşi desfăşoară activitatea în baza Memorandumului de întelegere semnat la Palanca, la 7 octombrie 2005, de către Comisia Europeană şi Guvernele Ucrainei şi Republicii Moldova.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.