Autoritatea Vamală Română alocă 23,96 milioane lei în vederea achiziționării de aparate pentru măsurarea radiațiilor
Telex » Știri 18 septembrie 2023
Autoritatea Vamală Română alocă 23,96 milioane lei, fără TVA (4,848 milioane euro), pentru achiziționarea de aparate de măsurare a radiațiilor, livrarea produselor urmând să se efectueze în 150 de zile de la data contractului, dar nu mai târziu de 30 august 2024, potrivit anunțului de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), citat de Agerpres. "Obiectivul proiectului este creșterea capacității administrative, tehnice și operaționale a Autorității Vamale Române prin asigurarea mediului necesar pentru activitatea de control în combaterea traficului de produse ilicite și asigurarea securității și siguranței în cadrul UE, pentru a o proteja împotriva comerțului ilegal, facilitând în același timp activitatea legitimă de control", se menționează în caietul de sarcini.
Contractul este împărțit în 5 loturi și va fi atribuit prin licitație deschisă, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 23 octombrie 2023, ora 15:00. Conform sursei citate, contractul presupune achiziția de endoscoape - 49 bucăți (882.000 euro, valoare estimată, fără TVA), dispozitiv de identificare a izotopilor - 29 bucăți (1,624 milioane euro, fără TVA), monitor portabil de radiații - 28 bucăți (324.800 euro, fără TVA), detector/monitor individual de radiații - 175 bucăți (262.500 euro, fără TVA) și dispozitiv pentru detectare urme prin spectrometria de mobilitate a ionilor - 27 bucăți (1,755 milioane euro, fără TVA).
Contractul prevede achiziția de echipamente pentru controlul vamal nedistructiv în cadrul proiectului Dezvoltarea eficienței activității de control vamal a Autorității Vamale Române.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național