Autoritățile din patru județe din sud-estul țării intenționează să construiască un drum expres
Telex » Știri
14 ianuarie 2022
Consiliile județene din Galați, Brăila, Ialomița și Călărași s-au asociat pentru a realiza un drum expres în zona de sud-est a țării. Este primul proiect important care apare după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, le-a solicitat autorităților locale să coordoneze anumite investiții de importanță națională, relatează Mediafax. Proiectul, care va fi coordonat de către noua asociere administrativă, presupune construirea unui drum TransRegio Galați – Brăila – Slobozia (Ialomița) – Drajna – Autostrada A2 - Chiciu (Călărași), în parteneriat cu Ministerul Transporturilor. Șeful noii asociații a fost ales președintele Consiliului Județean Galați.
„Este practic o alianță administrativă pentru dezvoltarea acestei regiuni a țării. Împreună, vom elabora, coordona și implementa proiecte majore în infrastructura de transport și vom atrage fonduri, europene sau de la bugetul de stat, pentru dezvoltarea economică a celor patru județe, inclusiv prin atragerea de investitori. De aceea, vom fructifica orice șansă de conectare a regiunii la marile rețele de transport”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Proiectul va fi realizat de autoritățile locale și va fi depus spre finanțare europeană de Ministerul Transporturilor.
Șoseaua va avea peste 100 kilometri și va lega orașul Galați de Autostrada Soarelui. În prima etapă, o firmă va fi delegată să stabilească traseul și lungimea viitorului drum expres. În cel mai optimist scenariu, lucrările ar putea să înceapă în 2024.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc