Averea miliardarilor a scăzut în 2018 pentru prima dată în ultimul deceniu
Numărul 43, 12-18 nov. 2019 » Lumea în care trăim
Pentru prima dată în ultimul deceniu, cei mai bogaţi oameni ai lumii au suferit în 2018 o diminuare a averilor lor, din cauza incertitudinilor geopolitice şi a pieţelor bursiere volatile, susţine un raport publicat de UBS şi PwC, transmite Reuters, citată de Agerpres. Potrivit acestui raport, averea miliardarilor din întreaga lume a scăzut anul trecut cu 388 miliarde dolari, până la 8.539 miliarde dolari. Cea mai afectată a fost China şi regiunea Asia-Pacific la nivel general.
„Averea miliardarilor a scăzut în 2018 pentru prima dată după 2008 din cauza factorilor geopolitici”, a declarat Josef Stadler, responsabil pentru persoanele ultra-înstărite UBS Global Wealth Management.
Averea netă a celor mai bogaţi chinezi a scăzut cu 12,8% în dolari pe fondul prăbuşirii pieţelor bursiere şi a unei monede locale mai slabe, în condiţiile în care în 2018 a doua mare economie a lumii a înregistrat cel mai slab ritm de creştere economică din ultimele trei decenii. Potrivit raportului elaborat de UBS/PwC, numărul miliardarilor chinezi a scăzut cu 48 până la 325, însă, chiar şi aşa, gigantul asiatic a produs 56 de noi miliardari în 2018, adică unul pe săptămână.
La nivel global, numărul miliardarilor a scăzut peste tot, exceptând SUA, unde, la finele lui 2018, erau 89 de miliardari faţă de 80 la finele lui 2017. „Acest raport scoate în evidenţă rezistenţa economiei americane”, a subliniat John Matthews, directorul diviziei de private wealth management la UBS în Statele Unite.
În regiunea Asia-Pacific, numărul miliardarilor a scăzut cu 7,4% până la 753. În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, averea miliardarilor a scăzut cu aproape 6,8% până la 2.400 miliarde dolari. În Germania, ţară care după SUA şi China are cei mai mulţi miliardari, numărul acestora a scăzut cu 9, până la 114 miliardari.
Datele UBS/PwC mai arată că numărul femeilor miliardare a crescut cu 46% în ultimii cinci ani, astfel că acum sunt 233 femei miliardare, în creştere faţă de 60 în 2013.
Pieţele bursiere şi-a revenit după scăderea înregistrată la finele lui 2018, dar cu toate acestea cele mai bogate familii rămân îngrijorate în legătură cu evoluţiile globale precum tensiunile comerciale şi Brexit până la populism şi schimbările climatice.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial