Banca Angliei a dezvăluit designul viitoarei bancnote de 50 de lire, care îl omagiază pe matematicianul Alan Turing
Numărul 12, 31 mar.-6 apr. 2021 » Roza vânturilor
Banca Angliei a dezvăluit designul viitoarei bancnote de 50 de lire sterline, cu chipul lui Alan Turing, matematicianul care, prin abilitățile sale de descifrare a codurilor, a contribuit la victoria aliaților în cel de-Al Doilea Război Mondial, informează Reuters, preluată de Agerpres. Pe bancnota de 50 de lire sterline este reprezentată o formulă matematică dintr-o cercetare realizată de Turing în 1936, considerată o precursoare a informaticii moderne, precum și desene tehnice ale mașinilor folosite pentru descifrarea codul Enigma.
Bancnota din polimer conține și un citat din Turing despre apariția inteligenței artificiale: „Este doar un preambul a ceea ce va veni și doar umbra a ceea ce va fi”.
Pe baza descoperirilor matematicienilor polonezi care reușiseră să citească codul german Enigma, Turing a dezvoltat o metodă de descifrare a codurilor naziste, devenite din ce în ce mai complexe. Povestea a fost stat la baza peliculei „The Imitation Game” (2014), în care Turing este interpretat de actorul Benedict Cumberbatch.
Munca lui Turing a dus la descifrarea comunicațiilor navale germane, care au ajutat convoaiele aliaților să stea la distanță de submarinele inamice și a jucat un rol esențial în Bătălia Atlanticului.
El a dezvoltat, totodată, o tehnică care a dus la spargerea cifrului german Lorenz, cu un grad mai mare de complexitate.
Bancnota de 50 de lire sterline este cupiul cu cea mai mare valoare emis de Banca Angliei. Va intra în circulație pe 23 iunie, ziua de naștere a lui Turing.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc