Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Christine Lagarde consideră că BCE ar putea fi nevoită să restricționeze creșterea economică pentru a contracara inflația

Christine Lagarde consideră că BCE ar putea fi nevoită să restricționeze creșterea economică pentru a contracara inflația

Numărul 46, 23-28 nov. 2022  »  Lumea în care trăim

Banca Centrală Europeană (BCE) va continua să majoreze dobânzile și ar putea fi nevoită chiar să restricționeze activitatea economică, pentru a contracara inflația, a declarat președintele instituției, Christine Lagarde, transmite Reuters, preluată de Agerpres.  Lagarde a mai spus că "riscul de recesiune" a crescut, dar a adăugat că încetinirea economiei, de una singură, nu va fi suficientă pentru a contracara explozia prețurilor.

"Ne așteptăm că vom continua să majorăm dobânzile - iar renunțarea la orientarea acomodativă a politicii monetare ar putea să nu fie suficientă", a spus Christine Lagarde la o conferință bancară organizată la Frankfurt.

"Dobânzile de referință sunt, și vor rămâne, principalul instrument pentru ajutarea politicii monetare. Dar, în același timp, trebuie să normalizăm celelalte instrumente din arsenalul nostru pentru a întări impulsul venit din partea dobânzii noastre de politică monetară", a precizat Christine Lagarde.

Începând din luna iulie și până în prezent, BCE a adoptat o majorare fără precedent a dobânzii de referință cu 200 de puncte de bază, pentru a contracara inflația, iar o nouă înăsprire a politicii monetare va fi realizată via majorări de dobândă și reduceri ale portofoliului de obligațiuni guvernamentale.

Inflația în zona euro a atins un nivel record de 10,6% în luna octombrie și probabil va rămâne la un nivel "ridicat" timp de mai multe luni, a declarat recent vicepreședintele BCE, Luis de Guindos.

"Inflația în zona euro este la un nivel mult prea mare. Experiența istorică sugerează că o recesiune este puțin probabil să conducă la o reducere semnificativă a inflației, cel puțin pe termen scurt", a spus Lagarde.

Investitorii au opinii împărțite cu privire la amploarea majorării de dobândă ce va fi decisă de gardienii euro la ședința de politică monetară din 15 decembrie, jumătate mizând pe o majorare de 50 de puncte de bază iar restul pe una de 75 de puncte de bază, și de asemenea se așteaptă ca reducerea portofoliului de obligațiuni, acumulat pe parcursul operațiunilor de relaxare cantitativă, să înceapă în prima jumătate a lui 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.