Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Banca de Dezvoltarea a României va fi înființată în iunie

Banca de Dezvoltarea a României va fi înființată în iunie

Telex » Știri 29 mai 2023  

Banca de Dezvoltare a României urmează să fie înființată în luna iunie, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, la dezbaterea "Soluții de garantare financiară - Retrospectivă și perspectivă 2023-2024", relatează Agerpres. "În acest timp am reușit să capitalizăm și să întărim băncile românești și nu vreau să se înțeleagă greșit, este nevoie ca pentru politicile publice să ai market maker, dacă vreți, care să conducă programele și apoi, prin atracție vor veni și celelalte elemente ale sistemului bancar deopotrivă să ajute. Și în felul acesta cel puțin a fost un efort mare de consolidare a CEC Bank, a Exim Bank, închidere a fuziunii cu Banca Românească și, mai nou, construcția noii Bănci de Dezvoltare a României, care în iunie va fi înființată", a spus Adrian Câciu.

El a declarat că România, fără fonduri europene și fără instrumentele financiare europene nu are la momentul acesta capacitatea să-și producă propriile resurse financiare necesare pentru dezvoltare. Ar avea o capacitate redusă doar pentru menținere.

"Dar dacă vrem o Românie dezvoltată, o Românie membru al OCDE, în curând, ne trebuie și trebuie să facem eforturi ca toate resursele financiare puse la dispoziție de bugetul european să ajungă și în România. Aici felicit FNGCIMM în primul rând pentru implicarea în zona implementării InvestEu în România și eu cred că suntem pe o cale și provocatoare, dar și bună, cea mai bună pentru viitorul României. Aș mai spune niște cifre de nivel. România își poate permite ca în fiecare an să dea instrumente financiare de peste 10 miliarde de euro. Problema la care trebuie să lucrăm împreună este cum realizăm capitalizarea proprie a companiilor românești. Practic unde vreau să ajung în momentul acesta este că dacă noi, fondurile de garantare, statul, băncile ne facem job-ul nostru, trebuie să mai acționăm printr-o serie de canale care pot sprijini antreprenorii să aibă propriul capital. Și aici sunt cel puțin două canale: canalul fiscal și canalul financiar propriu. Canalul fiscal pe care îl cunoașteți și care din punctul meu de vedere este unul foarte bun pentru ceea ce înseamnă clasa de mijloc economică, pentru IMM-uri și care ar trebui îmbunătățit în sensul pozitiv pe acele elemente de potențial și care să asigure trecerea în economia de producție. Dacă vreți, pot să traduc. Facilitățile pe care statul le acordă ca și credite fiscale trebuie îndreptate către zonele și către companiile de servicii unde avem excedent comercial, dar și către companiile care produc și procesează sau re-realizează valoarea adăugată, inclusiv companiile inovatoare, companiile implicate, digitalizare etc", a spus Adrian Câciu.

În ceea ce privește canalul financiar propriu sau modul în care funcționează fluxurile comerciale între companii, ministrul Finanțelor a afirmat că trebuie găsite soluții pentru reducerea capitalului negativ din companii, astfel încât mult mai multe companii să devină solvabile, bancabile și finanțabile din perspectiva atât a instrumentelor bancare, dar mai ales cele statale.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.