Banca Mondială a îmbunătățit previziunile privind creșterea economiei în acest an în Asia Centrală și Europa de Est
Numărul 14-15, 12-25 apr. 2023 » Lumea în care trăim
Banca Mondială a îmbunătățit previziunile privind creșterea economiei în acest an în Asia Centrală și Europa de Est (unde este inclusă și România) la 1,4%, de la un nivel de 0,1% estimat anterior, citând perspectivele mai bune din Rusia și Ucraina, în pofida războiului în desfășurare, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Prognoza regională indică un avans al economiei Ucrainei de 0,5% în 2023, după un declin de 29,2% în 2022, anul în care Rusia a lansat invazia. Recent, Banca Mondială estima costul reconstrucției și redresării Ucrainei la 411 miliarde de dolari, de peste două ori mărimea economiei Ucrainei în 2021, înainte de război.
"Deși impactul economic suferit de Ucraina ca rezultat al invaziei este enorm, redeschiderea porturilor sale de la Marea Neagră și reluarea comerțului cu cereale, precum și sprijinul substanțial al donatorilor, ajută la sprijinirea activității economice în acest an", apreciază Banca Mondială.
PIB-ul Rusiei s-a contractat cu 2,1% anul trecut, un nivel mult mai redus decât scăderea de 3,5% previzionată în ianuarie de Banca Mondială, care se așteaptă în acest an la un declin al economiei ruse de 0,2% (față de o contractare de 3,3% estimată în ianuarie).
O majorare semnificativă a prețurilor de consum, în special la energie și alimente, a dus la creșterea ratei medii anuale a inflației până la 15,9% spre finalul lui 2022 în țările emergente și în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală, cel mai ridicat nivel din ultimii peste 20 de ani.
Banca Mondială avertizează că perspectivele rămân extrem de incerte, creșterea în 2023 ar putea fi mai slabă dacă războiul escaladează, prețurile la energie și alimente continuă să crească, majorările de dobânzi accelerează pe plan global sau în regiune, sau se înregistrează o modificare semnificativă a fluxurilor de capital spre regiune. De asemenea, ar putea exista efecte negative de pe urma actualelor evoluții din sectoarele bancare din unele economii avansate.
Banca Mondială include în prognoza regională Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Georgia, Kazahstan, Kosovo, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, România, Rusia, Serbia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național