Banca Mondială prognozează că România va înregistra o creștere economică de 0,3% în 2020
Telex » Știri 10 aprilie 2020
În 2021 ar urma o revenire până la 4,4%
Banca Mondială a revizuit în scădere semnificativă estimările privind avansul economiei româneşti în acest an, până la 0,3%, de la 3,8% cât estima în urmă cu trei luni, dar mizează pe o revenire până la 4,4% în 2021, arată Prognoza economică actualizată pentru primăvara anului 2020, realizată de Banca Mondială pentru această regiune, informează Agerpres. „Impactul negativ al pandemiei de COVID-19 asupra economiei este aşteptat să fie unul substanţial, cel puţin în prima jumătate a anului. Creşterea economică este aşteptată să încetinească la 0,3% în 2020, de la un nivel estimat de 3,8% înaintea crizei. Cu toate acestea, riscul unei recesiuni în 2020 este substanţial şi în creştere deoarece COVID-19 duce la oprirea unor largi segmente din economia europeană şi perturbarea lanţurilor globale de aprovizionare. Creşterea este nevoie să fie ajutată în mod substanţial de stimulente fiscale coordonate la nivel naţional şi UE”, subliniază Banca Mondială.
De asemenea, instituţia financiară internaţională estimează că, având în vedere măsurile necesare pentru a răspunde la criza COVID-19, deficitul fiscal ar urma să se agraveze până la 5,5% din PIB în 2020, comparativ cu un nivel planificat de 3,6% din PIB. Noi presiuni asupra deficitului ar urma să vină din partea noii legi a pensiilor care stipulează o creştere de 40% a pensiilor începând din luna septembrie. „Odată ce impactul COVID-19 se va risipi, ne aşteptăm ca deficitul să urmeze o traiectorie de ajustare de cel puţin 0,5% din PIB pe an, în conformitate cu procedura de deficit excesiv”, susţine Banca Mondială.
În ceea ce priveşte provocările cu care se confruntă România, Banca Mondială este de părere că, pe termen scurt, principala provocare este ţinerea sub control a crizei COVID-19 şi limitarea consecinţelor sale sanitare şi economice. „O criză mai lungă şi mai gravă decât se anticipează ar putea afecta perspectivele de creştere şi ar provoca pagube semnificative companiilor şi locurilor de muncă, crescând şomajul şi sărăcia”, susţine Banca Mondială.
Pe termen mediu, „accentul politicii fiscale ar trebui să se îndrepte spre mobilizarea investiţiilor, în principal din partea fondurilor UE, pentru a sprijini convergenţa sustenabilă şi incluziunea socială. Reformele ar trebui să ţintească spre îmbunătăţirea eficienţei administraţiei publice, a eficienţei companiilor de stat şi a predictibilităţii cadrului de reglementare, precum şi spre îmbunătăţirea capitalului uman”, apreciază instituţia financiară internaţională.
La nivel regional, în Prognoza economică actualizată pentru primăvara anului 2020, realizată de Banca Mondială, se subliniază că politicile publice decisive în prioritizarea investiţiilor în sistemele de sănătate şi care reprezintă plase de siguranţă pentru cetăţeni, în special pentru cei mai vulnerabili, au o importanţă critică pentru reducerea impactului pe care îl are pandemia de COVID-19 la toate nivelurile în Europa şi Asia Centrală. În plus, ţările din această regiune pot contribui la susţinerea activităţii economice prin sprijinirea sectorului privat cu credite temporare acordate persoanelor juridice, cu reduceri fiscale sau cu amânări la plata unor impozite. Întreprinderile mici şi mijlocii care suferă de pe urma impactului pandemiei ar putea obţine beneficii semnificative constând în subvenţii bine direcţionate acordate de autorităţile guvernamentale.
Conform scenariilor, creşterea regională va fi afectată de recesiune în anul 2020, contractându-se cu 4,4% până la 2,8%, sub presiunea pandemiei de coronavirus, înainte de a-şi reveni în 2021 pe măsura introducerii unor măsuri de politici publice, a revenirii graduale a preţurilor la nivel mondial şi a reconsolidării relaţiilor comerciale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național