MyWIZ - Business în cloud
Banca Mondială și-a îmbunătățit ușor estimările privind creșterea economiei mondiale în 2023

Banca Mondială și-a îmbunătățit ușor estimările privind creșterea economiei mondiale în 2023

Telex » Știri 11 aprilie 2023  

Președintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass, a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că instituția financiară internațională și-a îmbunătățit estimările referitoare la avansul înregistrat în 2023 de economia mondială, până la 2%, de la 1,7% cât estima în luna ianuarie, adăugând însă că încetinirea față de creșterea solidă consemnată în 2022 va agrava problema datoriilor pentru țările în curs de dezvoltare, transmite Reuters, preluată de Agerpres. La un briefing de presă organizat cu ocazia debutului reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale, David Malpass a precizat că revizuirea în sus are legătură cu îmbunătățirea perspectivelor referitoare la revenirea Chinei după restricțiile din timpul pandemiei de COVID-19. Potrivit celor mai recente estimări, economia chineză ar urma să înregistreze o creștere de 5,1% în acest an, comparativ cu un avans de 4,3% estimat în raportul din luna ianuarie al Băncii Mondiale.

În plus, economiile avansate, inclusiv SUA, înregistrează performanțe ușor mai bune decât estima în ianuarie Banca Mondială, a spus Malpass.

Pe de altă parte, președintele Băncii Mondiale a avertizat că turbulențele din sectorul bancar și prețurile mai mari ale petrolului ar putea pune, încă odată, presiuni în jos asupra perspectivelor de creștere la finele acestui an.

De asemenea, Malpass a informat că reuniunile tehnice care au avut loc recent cu oficialii chinezi ar putea "sparge gheața" cu privire la o posibilă mișcare în direcția unei reduceri de datorii pentru țările sărace. Potrivit lui Malpass, China ar putea astfel să dobândească un ușor avantaj politic la un cost relativ redus pentru instituțiile sale financiare. "Din punctul de vedere al instituțiilor chineze, nu este vorba despre o sumă importantă. Este în avantajul Chinei să facă această mișcare", atât din punct de vedere economic, cât și politic, a spus Malpass.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.