Banca Mondială: Nivelul bunăstării a crescut la nivel global, dar inegalitățile au persistat
Numărul 4, 6-12 februarie 2018 » Lumea în care trăim
Nivelul bunăstării a crescut la nivel global în ultimii 20 de ani, dar averea pe cap de locuitor a scăzut sau a stagnat în cel puțin 24 de țări, pe mai multe paliere de venit, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM) citat de News.ro.
Raportul, intitulat Evoluția bunăstării națiunilor, ediția 2018, urmărește nivelul prosperității în 141 de țări, în perioada 1995-2014. Capitalul uman a constituit cea mai mare componentă a bunăstării, la nivel general, iar capitalul natural aproape jumătate din nivelul bunăstării în țările cu venituri scăzute, potrivit studiului.
Totodată, nivelul bunăstării globale a crescut cu aproape 66%, de la 690 trilioane de dolari la 1.143 trilioane de dolari, calculat la o valoare constantă a dolarului în 2014, la prețul pieței, dar nivelul inegalității a fost substanțial pentru că averea pe cap de locuitor în țările OCDE cu venituri mari a fost de 52 de ori mai mare decât în țările cu venituri scăzute, potrivit raportului. „O scădere a averii pe cap de locuitor a fost înregistrată în mai multe țări cu venituri scăzute, precum și în unele state bogate în hidrocarburi din Orientul Mijlociu și în anumite țări OCDE cu venituri mari care au fost afectate de criza financiară din anul 2009. Declinul înregistrat la nivelul averii pe cap de locuitor implică faptul că acele active, care sunt de o importanță critică pentru obținerea veniturilor viitoare, pot scădea, un fapt care nu este adesea reflectat în valorile PIB-ului național”, se arată în raport.
Raportul a mai constatat că minimum 24 de țări cu venituri scăzute, unde capitalul natural domina formarea bunăstării totale în 1995, au dobândit statutul de țări cu venituri medii în ultimele decenii, parțial și prin investirea câștigurilor din capitalul natural în sectoare cum ar fi infrastructura, învățământul și sănătatea. Capitalul natural pe cap de locuitor în țările OCDE este de trei ori mai mare decât în țările cu venituri scăzute, deși cota capitalului natural în totalul bunăstării naționale este de doar 3% în țările OCDE. „Creșterea se va manifesta doar pe termen scurt, dacă se bazează pe epuizarea capitalului natural, cum ar fi pădurile și potențialul piscicol. Cercetările noastre au relevat faptul că valoarea capitalului natural pe cap de persoană tinde să crească odată cu venitul. Acest fapt contrazice opinia generală conform căreia dezvoltarea implică neapărat epuizarea resurselor naturale”, a declarat Karin Kemper, Senior Director în cadrul departamentului pentru mediu și resurse naturale al Băncii Mondiale.
Raportul estimează că valoarea activelor reprezentate de capitalul natural s-a dublat la nivel global în perioada 1995-2014. Aceasta se datorează, printre altele, prețurilor la mărfuri, care au înregistrat o creștere, dar și sporirii rezervelor cu potențial economic. În contrast, valoarea pădurilor productive a scăzut cu 9%, iar valoarea terenului agricol a crescut în detrimentul pădurilor în foarte multe zone, potrivit Băncii Mondiale.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național