Banca Națională a României (BNR) a publicat Raportul semestrial asupra stabilității financiare – iunie 2018, document analizat de Consiliul de administrație al BNR și aprobat în ședința din luna iunie. Analizele au fost realizate prin folosirea informațiilor disponibile până la 12 iunie 2018.

Publicăm, în cele ce urmează, principalele elemente ale documentului, conținute în SINTEZA acestui document. Cei interesați pot consulta Raportul integral pe site-ul BNR.

Raportul analizează principalele riscuri la adresa stabilității financiare, în interdependență cu cele mai importante evoluții economice interne și internaționale. De la data Raportului anterior (decembrie 2017), caracterul solid al stabilității financiare s-a menținut, însă vulnerabilitățile evidențiate la acel moment au continuat să se manifeste, mai ales în ceea ce privește (i) modificarea aversiunii la risc a investitorilor pe piețele financiare internaționale, cu efecte asupra economiilor emergente, (ii) creșterea riscului de nerambursare a creditelor contractate de sectorul neguvernamental și (iii) tensionarea echilibrelor macroeconomice.

În sectorul bancar, premise ale unei creditări pe baze sustenabile a economiei reale

Un mix echilibrat de politici macroeconomice și continuarea reformelor structurale sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse, acestea fiind, totodată, de natură să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile și în condițiile prezervării stabilității financiare.

Din perspectiva unei serii de indicatori macroeconomici și financiari, se evidențiază următoarele elemente favorabile:

▪ Creșterea economică din România s-a menținut la unul dintre cele mai ridicate niveluri din Uniunea Europeană (+6,9% pe parcursul anului 2017);

▪ Rata șomajului a rămas pe trendul descrescător din ultimii ani, în timp ce rata ocupării a continuat să se îmbunătățească. În cazul gradului de ocupare, România a continuat să se apropie, în anul 2017, de ținta de 70% stabilită ca obiectiv în cadrul Strategiei Europa 2020;

▪ Ponderea datoriei publice în PIB se menține la valori reduse (35% din PIB în anul 2017, în scădere cu 2,4 puncte procentuale față de finalul anului 2016 și, respectiv, cu 2,3 puncte procentuale față de Raportul anterior), evoluția fiind coroborată cu un risc de refinanțare scăzut în contextul extinderii maturității instrumentelor de datorie publică;

▪ Nivelul important al rezervelor internaționale, inclusiv rezerva în valută a Ministerului Finanțelor Publice;

▪ Nivelul ratei de neperformanță a continuat să se reducă, în principal ca urmare a reluării procesului de diminuare a expunerilor neperformante de către instituțiile de credit, ajungând la 6,15% în martie 2018;

▪ Ponderea creditelor nou acordate cu dobândă fixă este în creștere (ajungând la 27% în cazul împrumuturilor ipotecare, respectiv 79% în cazul creditelor de consum, în martie 2018);

▪ Creditarea bancară în lei a înregistrat un avânt semnificativ în cursul anul 2017 și primul trimestru din 2018, conducând la creșterea continuă a ponderii acestui segment de creditare până la 63,8% (în martie 2018).

Aceste evoluții au fost contrabalansate de continuarea tendinței de tensionare a echilibrelor macroeconomice, în special în ceea ce privește excedentul de cerere agregată și deficitele gemene (bugetar și de cont curent). Deficitul de cont curent s-a deteriorat suplimentar, ajungând la 3,4% din PIB, în timp ce deficitul bugetar s-a plasat în jurul limitei de 3% din PIB stabilită prin Tratatul UE (2,9% la sfârșitul anului 2017). Deficitul structural este evaluat ca deteriorându-se în continuare până la nivelul de 3,3% din PIB în anul 2017 (de la valoarea de 2,1% înregistrată în anul 2016), situându-se peste ținta pe termen mediu de 1% din PIB, acest obiectiv fiind atins în anul 2013 și menținut până în anul 2015. Mai mult, dinamica ascendentă a ratei anuale a inflației s-a accentuat de la data ultimului Raport. În plus, ratele de dobândă pe piața interbancară s-au majorat, ajungând în intervalul superior al coridorului ratelor dobânzilor la facilitățile permanente ale BNR, context în care poate avea loc o revenire a creditării în valută.  

La nivelul sectorului bancar, indicatorii prudențiali asociați solvabilității și lichidității se mențin la niveluri adecvate, care conferă stabilitate sectorului și asigură premisele unei creditări pe baze sustenabile a economiei reale. Tendința pozitivă a majorității indicatorilor specifici calității activelor bancare s-a consolidat de la data Raportului anterior (rata creditelor neperformante a continuat să se reducă, ajungând în banda intermediară de semnal a ABE), pe fondul unui cadru macroeconomic favorabil ce a determinat constituirea unui volum scăzut de ajustări noi pentru depreciere. Gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante a cunoscut o reducere ușoară, dar rămâne adecvat. Băncile și-au continuat eforturile pentru a sprijini debitorii aflați în dificultate, dar într-o proporție mai redusă față de anii anteriori, inclusiv pe fondul creșterii economice susținute. Aceste eforturi ale băncilor românești de a-și sprijini clienții, reflectate prin nivelul ratei restructurărilor, s-au menținut semnificativ mai ample decât media la nivel european (4,48% în România în martie 2018, față de 2,6% media UE la sfârșitul anului 2017). 

Riscuri la adresa stabilității financiare: deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente, riscul de nerambursare a creditelor contractate de sectorul neguvernamental, tensionarea echilibrelor macroeconomice, disciplina scăzută de plată în economie, vulnerabilități în bilanțul firmelor, creșterea prețurilor imobiliare

Implementarea noului standard contabil IFRS 9 începând din ianuarie 2018 atestă o creștere a proactivității băncilor în recunoașterea pierderilor potențiale din activitatea de creditare. Similar preocupărilor europene, continuarea procesului de rezoluție a creditelor neperformante reprezintă o prioritate pentru sectorul bancar românesc. Măsurile microprudențiale inițiate în ultimii ani au fost completate de implementarea unor măsuri macroprudențiale, având ca obiectiv îmbunătățirea indicatorilor de calitate a activelor. Profitabilitatea sectorului bancar, deși se situează la un nivel ridicat în anul 2017, are un caracter tranzitoriu, în contextul în care, de-a lungul anilor, nivelul costului riscului a potențat înregistrarea de pierderi. În plus, doar unele dintre băncile de talie mare au creat valoare pentru acționarii lor, printr-o marjă pozitivă între ROE (rentabilitatea capitalului – n.r.) și costul marginal al capitalului. Totodată, se remarcă existența unei polarizări a profitului în funcție de dimensiunea instituțiilor de credit, în contextul continuării reducerii cheltuielilor nete cu ajustările pentru depreciere într-un cadru macroeconomic intern favorabil, al prelungirii nivelului scăzut al costurilor de finanțare și al menținerii ritmului robust al creditului în monedă națională. 

Modelul de afaceri bancar continuă să se orienteze primordial către segmentul populației, prin practicarea unor marje ridicate de dobândă, creditarea companiilor nefinanciare având un ritm de creștere redus, iar expunerea suverană menținându-se semnificativă. Dependența de sursele de finanțare de la băncile-mamă este în prezent redusă, pe fondul substituției cu surse provenind din economisirea internă.

IFN au creditat într-un ritm alert populația pe parcursul anului 2017, cu o rată de creștere susținută (+25,4%, decembrie 2017), noile măsuri prudențiale adresate acestui sector  fiind necesare în vederea gestionării potențialelor riscuri asociate îndatorării excesive a populației. În urma acestor măsuri, la începutul anului 2018 s-a putut observa o încetinire a creditării sectorului populației de către IFN (stocul de credit ajungând la 6,3 miliarde de lei în martie 2018, în scădere cu 1,3% față de martie 2017).

În conformitate cu practica anunțată în Raportul anterior, și în această ediție a fost identificat un număr de cinci riscuri sistemice. Nu au fost identificate riscuri sistemice severe, însă o potențială interconexiune între riscurile evidențiate poate antrena o amplificare a acestora în ipoteza unor condiții de piață nefavorabile. 

Principalele riscuri la adresa stabilității financiare sunt similare celor semnalate la data Raportului anterior, fiind identificate două riscuri sistemice ridicate (deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente și riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental), două riscuri de natură moderată (tensionarea echilibrelor macroeconomice și disciplina scăzută de plată în economie, vulnerabilități în bilanțul firmelor) și un risc sistemic redus (creșterea prețurilor imobiliare).

Două dintre riscurile sistemice identificate, inclusiv cel mai ridicat risc sistemic privind deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente, sunt identificate ca fiind în creștere, în timp ce riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental, riscul privind disciplina scăzută la plată în economie și evoluția privind prețurile imobiliare sunt prevăzute să se mențină neschimbate în perioada următoare.

O deteriorare rapidă a încrederii investitorilor față de piețele emergente constituie cel mai important risc pentru perioada următoare, acesta menținându-se la un nivel ridicat, în linie cu evaluarea din Raportul precedent, însă direcția este de creștere a acestuia. Potențiale elemente de influență sunt reprezentate de normalizarea politicilor monetare ale principalelor bănci centrale într-un ritm mai alert decât cel anticipat de către investitori, pe fondul majorării presiunilor inflaționiste sau îngrijorărilor privind ritmul de creștere economică. De asemenea, există preocupări cu privire la tendințele la nivelul comerțului global, în contextul adoptării unor măsuri cu caracter protecționist. Un alt element generator de incertitudine este reprezentat de procesul de ieșire din Uniunea Europeană a Marii Britanii și necesitatea stabilirii noilor acorduri comerciale. Un prim rezultat încurajator al negocierilor aferente Brexit a fost reprezentat de obținerea unei perioade de tranziție până în decembrie 2020, interval în care vor fi aplicate legile UE. Totodată, evenimentele din luna februarie de pe piețele de capital internaționale au demonstrat că reacțiile adverse și abrupte ale piețelor au capacitatea de a genera efecte de contagiune importante, precum și de a potența alte vulnerabilități existente la nivelul sistemului financiar. Mai mult, aceste evoluții s-au reflectat și în majorarea temporară a costurilor de finanțare ale statelor, atât la nivelul țărilor emergente (cum este România), cât și al celor dezvoltate (cum este Germania, ale cărei obligațiuni reprezintă un element de referință inclusiv pentru țara noastră).  

Riscul de nerambursare a creditelor contractate de sectorul neguvernamental este evaluat la un nivel ridicat, în special pe segmentul populației. Deși riscul de neplată nu s-a materializat în prezent, acesta reprezintă o vulnerabilitate ce se poate manifesta în contextul tendinței mondiale de revenire a nivelurilor ratelor de dobândă către tendințele înregistrate istoric. Riscul de nerambursare a creditelor are mai multe fațete, fiind rezultanta unor factori legați de disciplina la plată în economie, adecvarea standardelor de creditare ale băncilor la momentul acordării împrumuturilor, proiectele legislative care au încurajat hazardul moral etc. Printre aceste fațete se numără: 

● Deși rata creditelor neperformante a continuat evoluția descendentă la nivelul sectorului populației, această dinamică a fost determinată de un efect de bază important, generat de creșterea mai pronunțată a împrumuturilor, în timp ce volumul creditelor neperformante acordate acestui segment în monedă națională a reintrat pe o pantă ascendentă, crescând cu 13% (martie 2018 față de martie 2017). Măsurile fiscale de limitare a deductibilității fiscale pentru bănci, ce influențează continuarea procesului de rezoluție a creditelor neperformante, coroborate cu modificarea tendinței ratei de dobândă aferentă monedei naționale, în contextul unui ciclu internațional de creștere a dobânzilor și de reducere a programelor de relaxare cantitativă, reprezintă principalii factori de influență. Estimările BNR arată că probabilitatea de nerambursare pe un orizont de un an (martie 2018 – martie 2019) s-a reînscris pe un trend ascendent, majorându-se în medie cu valori între 0,25 puncte procentuale și 0,8 puncte procentuale, în funcție de tipul creditului sau al debitorului.

● Datoria totală a populației a continuat să se majoreze pe parcursul anului 2017 în valori nominale, evoluția acesteia fiind determinată, în principal, de creșterea importantă a creditului bancar ipotecar și a celui de la IFN. Totodată, s-a remarcat și dinamica ascendentă la nivelul creditului de consum acordat de bănci și de instituțiile financiare nebancare. Majorarea creditului a fost în principal determinată de creșterea valorii mediane a unui împrumut, indiferent de destinația acestuia, numărul de credite contractate fiind chiar mai redus.

Valoarea mediană a unui credit ipotecar s-a majorat cu 13%, iar valoarea mediană a unui credit de consum a crescut cu 17% în perioada aprilie 2017 – martie 2018 față de perioada aprilie 2016 – martie 2017. Modificarea tendinței ratei de dobândă aferentă monedei naționale poate genera presiuni asupra capacității de onorare a datoriei de către debitorii vulnerabili, în sensul creșterii gradului de îndatorare la un nivel nesustenabil. În situația majorării ratei dobânzii cu 2 puncte procentuale, DSTI (debt service to income – raportul serviciului datoriei in venit – n.r.) ar crește cu circa 6 puncte procentuale în cazul debitorilor cu credite ipotecare și cu circa 1 punct procentual în cazul debitorilor cu credite de consum. În primele trei luni ale anului 2018 volumul creditelor neperformante s-a majorat (+0,8%), iar până la finalul acestui an probabilitatea medie de nerambursare este prognozată să crească atât pe segmentul creditelor ipotecare, cât și al celor de consum. Unul dintre principalii factori explicativi ai modelelor de estimare a probabilității de nerambursare este gradul de îndatorare al debitorilor. O eventuală creștere cu 10 puncte procentuale al DSTI ar conduce la o majorare a probabilității de nerambursare cu 6% în cazul creditului ipotecar și cu 3% în cazul creditului de consum. Mai mult, pe baza evoluțiilor istorice, un nivel ridicat al DSTI tinde să fie asociat cu volume mai mari de neperformanță. Rata creditelor neperformante aferentă portofoliului de împrumuturi cu DSTI peste 60% este de 10%, de două ori mai mare față de valoarea aferentă întregului portofoliu de expuneri acordate populației. În acest context, o preocupare importantă rămâne asimetria gradului de îndatorare după venit, întrucât DSTI pentru debitorii care câștigă între salariul minim reglementat și salariul mediu pe economie este semnificativ mai mare decât cel aferent persoanelor cu venituri mai mari. Decalajul este mai pronunțat în cazul debitorilor cu credite ipotecare, persoanele din grupa de venit cea mai joasă având un DSTI de 53%, față de 20% în cazul debitorilor care câștigă peste dublul salariului mediu pe economie. O eventuală evoluție nefavorabilă a veniturilor ar putea conduce la o creștere a îndatorării peste un nivel sustenabil în cazul debitorilor mai vulnerabili. În ceea ce privește costurile, în perioada martie 2017 – martie 2018, costul lunar pentru un credit ipotecar standard a înregistrat o majorare de aproximativ 108 lei, în timp ce în cazul unui împrumut standard de tip Prima Casă costul lunar a crescut cu 129 lei (în ambele cazuri, creșterea în termeni relativi a fost de 15%). La nivelul creditului de consum, majorarea costului lunar a fost de 2%. În același interval, ponderea creditelor ipotecare în lei pentru care s-a consemnat o creștere a ratei de dobândă a fost de 84%. Cu toate acestea, evoluția a fost contrabalansată de majorarea câștigului salarial mediu net lunar (cu 362 lei în termeni absoluți, reprezentând un avans de 15% în perioada martie 2017 – martie 2018). La nivelul portofoliului curent de împrumuturi, circa 79% din debitori au un nivel al gradului de îndatorare sub 50%, în timp ce 21% se situează peste această valoare.

În acest sens, orientarea într-o proporție mai ridicată către împrumuturi cu dobândă fixă, așa cum a fost evidențiat în Raportul precedent, precum și aplicarea unor măsuri privind gradul de îndatorare a populației, sunt de natură să mențină în parametrii prudențiali evoluțiile la nivelul creditării populației. În ultima perioadă, există evidențe pozitive cu privire la utilizarea într-o măsură mai ridicată a creditelor cu dobândă fixă, ponderea împrumuturilor ipotecare noi de acest tip ajungând la 26% în intervalul ianuarie – martie 2018 (de la 6% în perioada corespondentă din anul anterior), în timp ce pe segmentul creditelor de consum, proporția a ajuns la 79% (de la 60%, aceleași intervale).

Banca Națională a României a luat măsuri pentru a atenua acest risc: (i) implementarea unui amortizor de capital pentru riscul sistemic, care urmează să fie aplicat tuturor expunerilor începând cu data de 30 iunie 2018 sau (ii) întărirea cadrului de reglementare și supraveghere a instituțiilor financiare nebancare (IFN) prin introducerea de noi criterii de intrare sub supravegherea prudențială a băncii centrale. În plus, BNR urmărește prevenirea îndatorării excesive a populației, susținerea unei creditări sustenabile în lei, pe o perioadă mai îndelungată, și orientarea modelului de business al băncilor către finanțarea sectorului companiilor.

Intermedierea financiară din România – printre cele mai scăzute niveluri din UE

În acest context, intermedierea financiară din România se menține la unul dintre cele mai scăzute niveluri din Uniunea Europeană, evoluția fiind determinată atât de factori de natura ofertei, cât și de elemente de natura cererii. Pe partea ofertei, guvernanța corporativă poate fi îmbunătățită prin creșterea gradului de pregătire profesională a personalului bancar, iar accesul la finanțare al companiilor nefinanciare se menține la valori reduse în condițiile existenței unui potențial sustenabil de creditare. La nivelul cererii, principalii factori determinanți sunt reprezentați de capitalizarea redusă în cazul unei proporții importante a firmelor, disciplina financiară laxă sau lacunele din cadrul insolvenței persoanelor juridice. În plus, raportul dintre debitori și creditori s-a debalansat, încrederea reciprocă deteriorându-se. În plus, creșterea inflației, în paralel cu scăderea apetitului de risc, poate influența dinamica intermedierii financiare. De altfel, dacă este luat în considerare și efectul generat de rata inflației, îndatorarea totală a firmelor și populației s-a contractat cu aproximativ 1%, în termeni reali anuali.

Deși creșterea economică înregistrată de România pe parcursul anului 2017 a fost importantă, riscul sistemic moderat privind tensionarea echilibrelor macroeconomice a continuat să se manifeste de la data ultimului Raport, în special în ceea ce privește evoluția deficitelor gemene. Intensificarea cererii agregate la nivelul economiei naționale a condus la adâncirea deficitului de cont curent, impulsul generat asupra importurilor erodând efectul favorabil imprimat de creșterea accelerată a exporturilor. Deficitul bugetar s-a menținut în anul 2017 la limita pragului recunoscut prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de 3% din PIB, în baza căruia se poate declanșa procedura de deficit excesiv (-2,9%). Mai mult, deficitul structural a continuat să se deterioreze până la nivelul de 3,3% din PIB în anul 2017 (de la 2,1% în anul 2016), situându-se peste ținta pe termen mediu de 1% din PIB, acest obiectiv fiind atins în anul 2013 și menținut până în anul 2015. Deficitul structural este  prognozat să ajungă la o valoare de 3,8% din PIB la finalul anului 2018. 

Avansul economic s-a reflectat și în performanțele economice și financiare ale sectorului companiilor nefinanciare din prima jumătate a anului 2017, însă îmbunătățirea acestora s-a desfășurat cu un ritm inferior celui din aceeași perioadă a anului precedent. Cu toate acestea, analiza la nivel microeconomic arată menținerea unor vulnerabilități structurale. O proporție însemnată a companiilor nefinanciare a înregistrat pierderi la jumătatea anului 2017, iar o pondere semnificativă avea un nivel al capitalizării sub cel prevăzut de legislația în vigoare. Disciplina la plată în economie a înregistrat o evoluție mixtă: valoarea restanțelor s-a redus, în timp ce volumul incidentelor de plată majore a crescut. Analiza probabilității de nerambursare pentru intervalul martie 2018 – martie 2019 indică o creștere a acesteia la 3,9%. În plus, fenomenul insolvenței a continuat tendința ascendentă și în a doua parte a anului 2017, atât pe fondul avansului numărului firmelor nou intrate în insolvență, cât și al scăderii numărului firmelor ieșite din această procedură. Economia românească continuă să fie caracterizată de un grad ridicat de concentrare, atât din perspectiva firmelor generatoare de profituri, cât și din cea a companiilor care au realizat pierderi. Astfel, cele mai performante 100 firme au contabilizat aproximativ 47% din rezultatul net agregat la nivelul întregii economii (față de 42% în iunie 2016), în timp ce primele 100 de companii după mărimea rezultatelor negative concentrează 28% din totalul pierderilor la nivel de economie. Toate aceste elemente reprezintă un alt risc sistemic moderat.

Riscuri sistemice și modalitățile de a le contracara

Tensionarea echilibrelor macroeconomice, coroborată cu o potențială deteriorare a sentimentului investitorilor față de piețele emergente, creșterea îndatorării populației și vulnerabilitățile din bilanțurile companiilor, rămâne preocupantă, întrucât poate genera presiuni asupra stabilității financiare prin amplificarea efectelor asupra capacității de plată a debitorilor fie prin canalul ratelor de dobândă, fie prin canalul cursului de schimb.

Riscul sistemic generat de creșterea prețurilor imobiliare are o amplitudine mai redusă și s-a menținut relativ neschimbat de la Raportul anterior, însă acesta poate fi de natură să amplifice celelalte riscuri identificate, în special în ceea ce privește creșterea îndatorării populației. Prețul locuințelor s-a menținut pe un trend crescător pe parcursul anului 2017, similar cu evoluțiile din regiune. Această dinamică a prețurilor se translatează în necesitatea accesării unor împrumuturi ipotecare de valoare mai ridicată, ceea ce în contextul unor maturități mai lungi și al unei senzitivități mai accentuate la modificările ratelor de dobândă poate pune presiune asupra capacității debitorilor de onorare a serviciului datoriei. În plus, expunerile instituțiilor de credit corelate cu piața imobiliară s-au menținut la un nivel semnificativ și au continuat dinamica pozitivă din ultimii ani. Prin urmare, menținerea nivelului LTV (loan-to-value ratio – proporția împrutului din valoare – n.r.) la valori prudente este cu atât mai importantă.

În prima parte a anului 2018 a avut loc misiunea de evaluare a sistemului financiar (FSAP), derulată de Fondul Monetar Internațional în colaborare cu Banca Mondială. Misiunea a evidențiat întărirea rezilienței sectorului bancar în ultimii ani, acesta fiind caracterizat de niveluri ale capitalizării și lichidității robuste, de o profitabilitate în creștere și de valori în scădere ale ratei creditelor neperformante. În acest context, riscuri potențiale noi la adresa stabilității financiare ar putea fi generate de nivelul ridicat al expunerilor suverane, respectiv al celor în legătură cu piața imobiliară, aflate în portofoliul băncilor, dar și de finanțarea în valută sau creșterea rapidă a creditării IFN. În urma misiunii FSAP au fost emise o serie de recomandări în vederea creșterii rezilienței sistemului financiar. Acestea vizează: (i) introducerea de măsuri privind expunerile imobiliare și cele suverane, (ii) un management mai proactiv al lichidității și (iii) continuarea susținerii dezvoltării cadrului de supraveghere și de management al crizelor.

Tema specială a Raportului abordează subiectul finanțării externe a companiilor nefinanciare din România.  Datoria externă este una dintre formele importante de finanțare a companiilor nefinanciare autohtone, iar volumul acesteia a crescut semnificativ în ultimii ani. Apelarea la împrumuturi externe de către sectorul companiilor nu este un fenomen specific economiei României, fiind observată atât în cazul economiilor dezvoltate, cât și în cazul celor emergente. Datoria externă a companiilor nefinanciare ar putea fi o sursă potențială de credit, respectiv oferirea de împrumuturi interne în locul creditelor contractate de companiile românești de la instituțiile financiare din străinătate. În Strategia macroprudențială a Băncii Naționale a României elaborată în anul 2015 a fost inclusă și implementarea unor astfel de măsuri de înlocuire a datoriei externe a companiilor cu finanțare oferită de către băncile locale. Acestea ar permite, pe de o parte, reducerea expunerii sectorului companiilor la șocurile dinspre ciclul financiar global și, pe de altă parte, îmbunătățirea rolului sectorului bancar autohton în finanțarea companiilor nefinanciare și, implicit, a creșterii economice.