BNR: Rata anuală a inflației va scădea până la finele anului curent pe o traiectorie fluctuantă
Numărul 40, 9-15 oct. 2024 » Analize și sinteze
Rata anuală a inflației va scădea până la finele anului curent pe o traiectorie fluctuantă și mai ridicată decât cea evidențiată în prognoza pe termen mediu din luna august 2024, potrivit actualelor evaluări al Băncii Naționale a României. Conform unui comunicat de presă al BNR, citat de Agerpres, descreșterea va fi antrenată prioritar de efecte de bază și de decelerarea creșterii prețurilor importurilor, în timp ce în sens opus vor continua să acționeze condițiile meteorologice nefavorabile din acest an și majorarea cotațiilor unor mărfuri, în principal prin efectele exercitate asupra dinamicilor prețurilor alimentelor și energiei.
Incertitudini și riscuri mari decurg din conduita politicii fiscale și a celei de venituri, avându-se în vedere, pe de o parte, rezultatul execuției bugetare din primele opt luni ale anului și caracteristicile recentei rectificări bugetare, iar, pe de altă parte, măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate în perspectivă în scopul consolidării bugetare, în contextul planului fiscal structural pe termen mediu prezumat a fi transmis Comisiei Europene în toamna acestui an. O sursă de incertitudini și riscuri rămân, de asemenea, condițiile de pe piața muncii și dinamica salariilor din economie. Totodată, incertitudini însemnate continuă să fie asociate evoluției prețurilor energiei și alimentelor, precum și traiectoriei viitoare a cotației țițeiului, pe fondul tensiunilor geopolitice.
Incertitudini și riscuri crescute la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice din Europa și de pe plan global, în contextul escaladării tensiunilor geopolitice. Totodată, absorbția și utilizarea fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, sunt condiționate de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ele sunt însă esențiale pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice.
BNR menționează că relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.
Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât, în ședința din luna octombrie, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
„Deciziile CA al BNR vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru stabilitatea macroeconomică și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse. BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu, în condiții de păstrare a stabilității financiare”, se precizează în comunicat.
Conform calendarului anunțat, următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc la data de 8 noiembrie 2024.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial