Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
În 2021, deficitul de cont curent s-a majorat cu 5,97 miliarde euro, iar datoria externă, cu 7,449 miliarde euro

În 2021, deficitul de cont curent s-a majorat cu 5,97 miliarde euro, iar datoria externă, cu 7,449 miliarde euro

Numărul 6, 16-22 feb. 2022  »  Breviar statistic

În perioada ianuarie – decembrie 2021, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 16,951 miliarde euro, comparativ cu 10,979 miliarde euro în perioada corespunzătoare din 2020, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). În structura acestuia, balanța bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 4,197 miliarde euro, respectiv cu 644 milioane euro; balanța veniturilor secundare și cea a serviciilor au înregistrat excedente mai mici cu 901 milioane euro, respectiv cu 230 milioane euro.

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat, în perioada analizată, 7,251 miliarde euro (comparativ cu 3,005 miliarde euro în perioada ianuarie - decembrie 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 5,777 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,474 miliarde euro.

Datele BNR mai relevă că, anul trecut, datoria externă totală a crescut cu 7,449 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 97,043 miliarde euro la 31 decembrie 2021 (72,3% din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,7% față de 31 decembrie 2020; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2021 nivelul de 37,213 miliarde euro (27,7% din totalul datoriei externe), în creștere cu 11,9% față de 31 decembrie 2020.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 16,5% în perioada ianuarie - decembrie 2021, comparativ cu 20,7% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 decembrie 2021 a fost de 5,0 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Potrivit băncii centrale, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2021 a fost de 82,3%, comparativ cu 90,3% la 31 decembrie 2020.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.