Lumea afacerilor în fața provocărilor și oportunităților
Numărul 48, 4-10 dec. 2024 » Comentariul ediției
Fiecare final de an îmbină în chip firesc bilanțurile cu privirea spre viitor, cel puțin asupra celui pe termen scurt. Dar, de fiecare dată, astfel de preocupări poartă o amprentă specifică, determinată deopotrivă de conjuncturi și de tendințe pe termen mediu și lung. În privința provocărilor care stau în fața mediului de business în actuala perioadă, Banca Națională a României (BNR) a publicat o sinteză deosebit de concludentă. Este vorba, în primul rând, despre incertitudini și riscuri care nu permit niciun fel de interpretare echivocă. Sunt presante teme precum accentuarea unor dezechilibre macroeconomice, reflectate mai ales de deficitele bugetar și comercial, restrângerea cererii agregate, posibilitatea diminuării temporare a procesului dezinflaționist, apariția unor tensiuni pe piața muncii. Desigur, sunt de luat în seamă și alți factori, însă, pe ansamblu, este de subliniat că în evaluarea BNR cele mai recente tendințe indică faptul că, în acest an, creșterea economică se va reduce sensibil, inclusiv ca urmare a rezultatelor slabe din agricultură, însă, în 2025, va cunoaște o redresare moderată, în condițiile revigorării cererii externe, precum și ale utilizării mai eficiente a fondurilor europene.
Dacă este să ne referim la modalitățile de contracarare, de reducere a riscurilor și incertitudinilor, apare deosebit de limpede că accentul se cere pus mai apăsat pe identificarea și valorificarea oportunităților. Un aspect esențial a fost enunțat tot în evaluarea BNR, și anume importanța capitală a utilizării pe scară mai largă și la un nivel superior de eficiență a fondurilor europene nerambursabile. Că o asemenea orientare prioritară este valabilă au dovedit și dovedesc investițiile în infrastructura rutieră, finalizările din ultimul timp deschizând fronturi de lucru mai numeroase și mai mari în anul viitor.
Oportunitatea pe care o evocăm are mai multe fațete și direcții de evoluție pozitivă. Analize aprofundate au relevat noi posibilități de extindere și eficientizare a afacerilor oferite de mutarea centrului de greutate al strategiilor teritoriale și sectoriale de la niveluri locale restrânse la regiunile de dezvoltare. Aceasta este o temă care merită să fie aprofundată chiar și în comentariul de față.
Se constată că numeroase oportunități de extindere și consolidare a afacerilor la scara regiunilor de dezvoltare susținută prin alocarea de fonduri europene permite ca în special în sud-est și nord-est să se asigure cele mai mari resurse financiare în vederea reducerii decalajelor față de celelalte zone ale țării. Aceasta este o condiție esențială pentru asigurarea egalității de șanse, a unui progres echilibrat, armonios al tuturor județelor și regiunilor țării.
Domeniile eligibile sunt diverse în funcție de studiile de piață, de opțiunile populației locale. În acest context, este de remarcat faptul că nou-înființatele IMM-uri sunt profilate predominant pe activități industriale și din sfera IT&C. În acest mod, devine posibil să se sară peste etape, cum se spune, fapt confirmat de experiențele cele mai avansate, când produsele se ridică, din start, la cele mai exigente standarde la nivel european.
Direcționarea procesului investițional spre aceste domenii a adus și aduce în perioade relativ scurte o recuperare a sumelor alocate și obținerea de profit. În această ordine de idei este de semnalat și volumul fără precedent de fuziuni și achiziții din perioada care a trecut de la începutul anului.
Multe elemente caracteristice vizează și apropierea ruralului de urban, tot pe baza fructificării prioritare a fondurilor europene nerambursabile. Astfel, până în prezent, au fost depuse peste 5.600 de proiecte din care 2.243 s-au aprobat, conform programului intitulat „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, cu alocări de 70.000 de euro pentru fiecare participant.
Se pot prezenta numeroase astfel de oportunități, însă credem că exemplele date sunt suficient de concludente pentru susținerea ideii directoare, și anume existența unor surse care permit lărgirea și consolidarea afacerilor în condițiile prezente și viitoare. De aici, soliditatea argumentelor celor care pledează în favoarea acțiunilor proactive, a fructificării tot mai eficiente a oportunităților reale care pot și trebuie să determine un progres sănătos al lumii afacerilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial