BNR menține rata dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an
Numărul 30-31, 8-21 august 2017 » Direct de la sursă
- menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an;
- gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar;
- păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Rata anuală a inflației și-a accentuat tendința ascendentă în iunie 2017, ajungând la 0,85% (de la 0,64% în luna anterioară), nivel superior celui prognozat. „Creșterea a fost determinată de evoluția prețurilor volatile ale produselor alimentare și a celor din tutun, dar și de accelerarea inflației de bază. Efectele acestora au fost parțial compensate de impactul scăderii dinamicii anuale a prețului combustibililor. În absența reducerii cotei TVA și a altor modificări de impozite și taxe nefiscale, rata inflației ar fi urcat în luna iunie la 1,9%, nivel aflat în interiorul intervalului de variație al țintei staționare”, precizează BNR, într-un comunicat.
Rata anuală a inflației CORE2 ajustat (rata inflației de bază CORE2 ajustat este calculată prin eliminarea din indicele prețurilor de consum a prețurilor administrate, a celor volatile și a prețurilor tutunului și băuturilor alcoolice – n. red.) a depășit la rândul ei nivelul prognozat, mărindu-se la 1,42% în luna iunie, de la 1,29% în luna mai a.c., pe seama accelerării creșterii prețurilor produselor alimentare procesate și, în mai mică măsură, a evoluției prețurilor serviciilor.
Rata medie anuală a inflației IPC a continuat să își restrângă valoarea negativă, până la 0,1% în luna iunie, de la -0,2% în luna mai; calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum, media anuală și-a consolidat valoarea pozitivă până la 0,2%, de la 0,1% în luna mai.
„Datele revizuite privind creșterea economică din trimestrul I 2017 reconfirmă accelerarea dinamicii anuale a PIB real până la 5,7% (de la 4,8% în trimestrul anterior). Plusul de ritm s-a datorat integral cererii interne – consumul privat s-a majorat cu 7,3% (cu o contribuție de 5,3 puncte procentuale la creșterea PIB), sub impulsul măsurilor fiscale și salariale și al îmbunătățirii gradului de ocupare a forței de muncă, în timp ce formarea brută de capital fix și-a temperat declinul (-1%, de la -14,2%, evoluție care a determinat reducerea aportului negativ la -0,2 puncte procentuale, față de -3,8 puncte procentuale în trimestrul anterior). Deși în continuare pozitivă, contribuția exportului net la avansul PIB s-a redus substanțial (până la 0,2 puncte procentuale), în condițiile restrângerii ecartului favorabil dintre ritmul de creștere a exporturilor de bunuri și servicii (printre cele mai înalte din ultimii trei ani) și cel al importurilor”, se menționează în comunicat.
Potrivit BNR, pe partea ofertei, principalul determinant al intensificării activității economice din trimestrul I 2017 a fost activitatea industrială, al cărei ritm anual de creștere, de 6,8%, a reprezentat maximul ultimelor 12 trimestre. Datele statistice pentru primele două luni ale trimestrului II indică accelerarea dinamicii anuale a producției industriale și a comenzilor noi din sectorul prelucrător, precum și menținerea unor ritmuri rapide de creștere a exporturilor și importurilor de bunuri. În același interval, cifra de afaceri din comerț și din serviciile prestate populației a înregistrat o creștere alertă, în timp ce activitatea din construcții și-a accentuat declinul.
Creșterea anuală a costurilor salariale unitare din industrie s-a atenuat comparativ cu trimestrul anterior, pe fondul unor noi câștiguri de productivitate (în special în sectorul auto), dar și al efectului de bază asociat majorării salariului minim în luna mai 2016; în ramurile producătoare de bunuri de consum aceasta a rămas, însă, la un nivel de două cifre.
Condițiile monetare reale au un caracter stimulativ accentuat. Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a reluat ascensiunea în luna iunie, atingând nivelul de 4,2% (de la 3,2% în luna anterioară), în principal pe seama reaccelerării creșterii componentei în lei pe segmentul societăților nefinanciare și a ambelor componente pe segmentul instituțiilor financiare nemonetare. Ponderea creditului în lei a continuat să se majoreze, până la 60,2% (cel mai ridicat nivel înregistrat din decembrie 1996). „Această evoluție certifică o mai bună transmisie a politicii monetare, contribuind, totodată, la atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare”, subliniază BNR.
În ședința din luna august, Consiliul de administrație al BNR a analizat și a aprobat Raportul asupra inflației, ediția august 2017, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile. Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva accelerării inflației pe întregul orizont de proiecție. Față de raportul precedent, traiectoria crescătoare a ratei anuale prognozate a inflației a fost revizuită în sens ascendent pe întreaga sa întindere, mai cu seamă pe orizontul scurt de timp, rămânând însă în interiorul intervalului țintei.
Conform BNR, incertitudinile și riscurile asociate acestei perspective provin din mediul intern și extern. Pe plan intern, acestea sunt sporite de conduita politicii fiscale și a celei de venituri, inclusiv în contextul preconizatei rectificări bugetare.
Pe plan extern, relevante rămân incertitudinile și riscurile legate de creșterea economică și evoluția inflației în Zona Euro și pe plan global, în contextul negocierilor pentru Brexit și al politicilor economice din SUA. O sursă de incertitudini și riscuri continuă să fie și conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale și implicațiile lor pe piața financiară locală, inclusiv în conjunctura economică și financiară regională actuală și de perspectivă.
Date fiind evaluările actuale, informațiile disponibile în prezent, dar și noile surse de incertitudine, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidității din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
„Deciziile au ca scop asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice și progresul reformelor structurale sunt esențiale pentru prezervarea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse pe plan global. BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional, fiind pregătită să utilizeze toate instrumentele de care dispune”, se relevă în comunicatul băncii centrale.
Conform calendarului anunțat, următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc la 3 octombrie 2017.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național