Băncile din zona euro continuă să reducă nivelul creditelor neperformante
Numărul 38, 13-19 oct. 2021 » Lumea în care trăim
Grecia are cea mai ridicată rată a creditelor neperformante (14,8%).
Creditorii din zona euro au continuat să înregistreze o scădere a împrumuturilor cu probleme în trimestrul doi din 2021, chiar dacă Banca Centrală Europeană (BCE) își intensifică procesul de control ce vizează riscul de credit cu care se confruntă băncile de pe continent și le-a avertizat să nu se complacă în ceea ce privește recunoașterea creditelor neperformante, transmite Reuters, preluată de Agerpres. În perioada aprilie-iunie 2021, împrumuturile neperformante (NPL) ale celor 114 bănci supervizate direct de BCE au scăzut la 422 miliarde de euro, de la 455 miliarde de euro în precedentele trei luni, iar rata creditelor neperformante s-a diminuat la 2,32%, de la 2,54%, arată datele publicate zilele trecute de BCE.
Moratoriile adoptate de guverne în timpul pandemiei și garanțiile au permis firmelor să îndeplinească criteriile tehnice pentru serviciul datoriei, iar băncile au ezitat să facă presiuni pentru restructurarea timpurie. Dar performanța de bază a sectorului corporate a slăbit, iar BCE a avertizat deja băncile că, după retragerea măsurilor guvernamentale, o parte dintre cei care s-au împrumutat s-ar putea confrunta cu dificultăți în achitarea creditelor.
Grecia are cea mai ridicată rată a creditelor neperformante (14,8%).
Andrea Enria, președintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, a avertizat în mod repetat că pandemia ar putea duce la creșterea creditelor neperformante după încheierea măsurilor de sprijin ale guvernelor și a cerut creditorilor să se pregătească pentru acest scenariu. De asemenea, el și-a exprimat îngrijorarea privind metodele diferite de a lua în considerare riscul de credit și provizioanele.
Banca Centrală Europeană este pregătită să folosească „metode mai dure” pentru a determina creditorii să pună deoparte bani pentru a acoperi pierderile provocate de împrumuturile neperformante și pentru a reduce nivelul general al datoriilor toxice, rezultate în urma pandemiei, avertiza recent Andrea Enria. Oficialul a explicat că doar 21 dintre cele 114 bănci supervizate direct de BCE ar putea estima nivelul creditelor neperformante pe care le-ar avea până la finalul lui 2021 și încă sunt în întârziere cu pregătirile pentru așteptata lor creștere.
„Nu vom lua în considerare stimulente, ci mai degrabă sancțiuni în acest caz. Punem presiuni pe bănci să-și reducă nivelul creditelor neperformante. Le cerem să ne transmită ținte realiste privind reducerea împrumuturilor neperformante. Printre măsurile necesare se află folosirea băncilor de rebuturi înființate de autoritățile naționale pentru a scăpa de împrumuturile problematice”, a explicat Enria.
Un studiu recent elaborat de firma de consultanță Deloitte arată că din creditele neperformante în valoare de peste 450 miliarde de euro vândute în Europa între 2014 și 2019 aproape jumătate au fost achiziționate de doar patru investitori: Cerberus, Blackstone, Lone Star și Goldman Sachs. În general, băncile revând creditele neperformante la un preț inferior valorii nominale, în ideea de a-și elibera bilanțurile și a dispune de marja de manevră necesară pentru a acorda noi credite.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial