Toate datele statistice disponibile în acest moment anticipează că, în primul semestru al anului în curs, investițiile înregistrează unul dintre cele mai modeste ritmuri de creștere din întreaga perioadă post-criză. Am mai avut prilejul să tratăm acest subiect, a cărui importanță nu este negată de nimeni. De ce, totuși, revirimentul atât de necesar se lasă așteptat de mult timp? Explicațiile sunt numeroase, ele vizând, între altele, structura resurselor bugetare, modul în care ele sunt alocate, nivelul foarte redus de accesare a fondurilor europene, politicile hiperprudente ale băncilor, reticențele unor investitori străini.

Nu-mi propun acum o analiză exhaustivă a acestei teme esențiale pentru prezentul și, mai ales, pentru viitorul economiei românești. Un eveniment recent, respectiv reuniunea consacrată lansării unui studiu al Băncii Europene de Investiții (la care ne referim, pe larg, în rubrica Analize și sinteze în numărul de față al publicației CECCAR Business Magazine), a pus, cum se spune, punctul pe i în examinarea unui segment fundamental al procesului investițional, și anume creditarea prin intermediul băncilor. În mod firesc, atenția s-a îndreptat spre două elemente de bază: solvabilitatea și lichiditatea. Ce s-a constatat?

În condițiile în care nivelul minim de solvabilitate este în UE de 8 procente, iar pentru țara noastră Banca Națională a stabilit o cotă minimă de 10%, în practică s-a ajuns – în sistemul bancar din România – la o cotă de... 18,33%! Când nivelul atins este aproape dublu față de exigența BNR, nici nu ar mai fi nevoie de multe cuvinte pentru a se aprecia că, la respectivul capitol, stăm bine. La fel, față de o medie de 30 de procente la nivelul UE în materie de lichidități, la noi în țară ne situăm la cota de 40%! În aceste circumstanțe, ce alte dovezi se mai pot aduce în sprijinul ideii înscrise în titlul comentariului de față? Băncile au bani pentru a susține un program amplu și bine țintit de relansare puternică a investițiilor.

Este încurajator că BCR, Banca Transilvania, Raiffeisen, Bancpost și ProCredit au semnat acorduri operaționale cu Banca Europeană de Investiții (BEI) și cu Fondul European de Investiții (FEI) privind acordarea a circa 500 de milioane de euro, în special pentru IMM-uri, în vederea creditării investițiilor. S-a dorit, astfel, să se dea un semnal puternic pentru „dezghețarea” acum, în plină vară, a creditării economiei reale, ceea ce ar crea premise ca în semestrul al doilea să se producă mult așteptatul reviriment. Este dificil să anticipăm măsura în care acest semnal va fi receptat așa cum se cuvine, însă, revenind la realitățile evocate, observăm că resursele necesare pentru a se da un impuls adecvat există prin ratele de solvabilitate și de lichiditate.

Referindu-se tocmai la realitățile pe care le evoc, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, remarca: „De mai multă vreme spunem că pentru a fi sustenabili ritmul remarcabil de creștere înregistrat de economia românească de câțiva ani buni trebuie să se bazeze mai mult pe investiții, iar sistemul bancar poate să apese ceva mai mult pe pedala accelerării creditării, în special pentru creditarea companiilor. Sper că băncile vor juca rolul de a selecta investițiile profitabile, exact prin alegerea proiectelor pe care le finanțează”.

Cu alte cuvinte, „mingea” nu se află doar în „careul” băncilor, ci și al firmelor. Este de înțeles că de valoarea proiectelor de investiții (sub toate aspectele, cantitative și calitative) depinde în cea mai mare măsură și decizia băncilor de a acorda credite. Întrucât sondajele de opinie indică existența unui portofoliu consistent de proiecte, se poate considera, cu deplin temei, că deblocarea creditării are cele mai favorabile premise pentru a deveni fapt împlinit. În această direcție de evaluare se îndreaptă și concluziile pe care profesioniștii contabili le oferă drept consultanță calificată factorilor decidenți din firme, ceea ce este, de asemenea, o premisă favorabilă pentru realizarea dezideratelor relevate și în comentariul de față. Când economisim mai mult decât investim, nu are de unde „să apară” creșterea economică și, cu atât mai puțin, dezvoltarea economică. De aici, interesul comun al băncilor și firmelor de a pune banii existenți să „lucreze”. În această privință se poate afirma că profitul comun este garantat.