Ratingurile statelor emergente au șanse de îmbunătățire

Ratingurile statelor emergente au șanse de îmbunătățire

Numărul 21, 29 mai - 4 iun. 2024  »  Lumea în care trăim

Din Brazilia, Nigeria și Turcia și până la unele dintre cele mai riscante state emergente, precum Egipt și Zambia, sunt din ce în ce mai multe dovezi că un deceniu de deteriorare a ratingurilor suverane începe în sfârșit să se inverseze, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Economiștii urmăresc ratingurile pentru că ele influențează costurile cu împrumuturile ale unei țări și multe astfel de ratinguri semnalează acum o inversare care pare incompatibil cu obișnuitele avertismente privind creșterea presiunii datoriilor.

Potrivit analiștilor de la Bank of America, aproape trei sferturi dintre toate deciziile de rating suveran adoptate în acest an de S&P, Moody's și Fitch au fost în direcția pozitivă, comparativ cu aproape 100% care au mers în cealaltă direcție în primul an al pandemiei COVID.

Odată cu depășirea pandemiei și a exploziei dobânzilor la nivel global, ar trebui să vină și mai multe vești bune.

Moody's atribuie în prezent o perspectivă pozitivă pentru 15 economii emergente, o expresie care înseamnă că ar putea urma o îmbunătățire de rating. S&P atribuie o perspectivă pozitivă pentru 17 economii emergente în timp ce Fitch atribuie mai multe perspective pozitive decât negative, acesta fiind cel mai bun raport înregistrat după 2011.

Directorul echipei de analiză pentru ratinguri suverane de la Fitch, Ed Parker, spune că această inversare a direcției se datorează unei combinații de factori. Pentru unele țări este vorba despre o revenire generală după pandemie și/sau explozia prețurilor la energie provocată de războiul din Ucraina. Alte țări înregistrează îmbunătățiri specifice în procesul de elaborare a politicilor, în timp ce un grup restrâns de economii de frontieră, care acum au un rating din categoria junk, beneficiază de pe urma faptului că brusc pot să acceseze din nou piețele de obligațiuni, subliniază Ed Parker.

La rândul său, Aaron Grehan, analist piețe emergente la Aviva Investors, descrie actualul val de îmbunătățiri de ratinguri drept o "schimbare clară" care a coincis, de asemenea, cu o scădere semnificativă a primelor pe care țările emergente trebuie să le plătească pentru a se împrumuta.

"Începând din 2020, mult peste 60% din toate acțiunile de rating au fost negative. În 2024, 70% au fost pozitive", a subliniat Grehan.

Cu toate acestea, realitatea este că actualul val de îmbunătățiri de ratinguri nu va compensa pentru ce s-a întâmplat în ultimii 10-15 ani. În această perioadă, Turcia, Africa de Sud, Brazilia și Rusia au pierdut toate ratingurile de tip investment grade, în timp ce un val de datorii din aproape toate părțile, exceptând Golful Persic, a dus ratingul mediu al unei economii emergente la mai mult de o treaptă sub nivelul la care era anterior.

Și chiar dacă unele țări susțin că economiile dezvoltate ale căror datorii continuă să crească sunt tratate mai indulgent de către agențiile de rating, finanțele economiilor emergente nu sunt într-o stare excelentă în momentul de față.

Eldar Vakitov, analist la M&G Investments, arată spre o recentă prognoză a Fondului Monetar Internațional conform căreia media deficitului fiscal al economiilor emergente va urca la 5,5% din PIB în acest an.

În urmă cu doar un an, presupunerea era că expansiunea fiscală din 2023 este un fenomen unicat care va fi inversat complet în acest an. Acum, deficitul fiscal al economiilor emergente este așteptat să rămână peste 5% din PIB până la finalul orizontului de prognoză al FMI, în 2029.

Și atunci cum se explică toate aceste îmbunătățiri de rating?

"Pentru unele țări are legătură cu faptul că este un punct de pornire", spune Vakitov, explicând că și în cazurile unde deficitele guvernamentale sunt încă mari, ele au scăzut totuși față de vârfurile atinse în timpul pandemiei.

Câteva guverne, cum este cel al Zambiei, beneficiază de pe urma faptului că au finalizat acorduri de restructurare a datoriilor în timp ce mai multe alte economii emergente fac progrese evidente în domeniul politicilor adoptate.

"Agențiile de rating tind să acționeze mai lent. Așa că deseori le ia ceva timp pentru a îmbunătăți ratingurile", a spus Vakitov.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.