MyWIZ, secretul contabililor de succes
Barna Tanczos: Cantitatea de lemn de foc pusă pe piață a crescut cu un milion de metri cubi, în acest an

Barna Tanczos: Cantitatea de lemn de foc pusă pe piață a crescut cu un milion de metri cubi, în acest an

Telex » Știri 6 decembrie 2022  

Romsilva și proprietarii privați de păduri, respectiv unitățile administrativ-teritoriale, au pus în acest an pe piață 7,178 milioane de metri cubi de lemn de foc, cu un milion de metri cubi peste cantitatea de anul trecut, a declarat, în Plenul Parlamentului, la "Ora Guvernului", ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, citat de Agerpres. "Știm cu toții că sunt milioane de gospodării care folosesc această resursă (lemnul n.r.) în România. Știm foarte bine că din cele 6,7 milioane de hectare de păduri, care sunt aproape jumătate-jumătate în proprietatea statului, respectiv în proprietatea privată, se exploatează lemn atât pentru scop industrial, cât și pentru a asigura lemnul de foc pentru familie. Trebuie să știți că anul acesta Romsilva și proprietarii privați, respectiv unitățile administrativ-teritoriale, au pus pe piață lemn de foc, conform sistemului SUMAL 2, o cantitate de 7,178 milioane de metri cubi, cu un milion de metri cubi peste cantitatea de anul trecut. Din această cantitate, peste 500.000 de metri cubi sunt asigurate, suplimentar față de anul trecut de către Romsilva. În urma constatării crizei de lemn nu doar în România, ci și pe celelalte piețe, atât în Germania, Franța, Austria, Italia, pe toate piețele această resursă a fost reevaluată, regândită și foarte mulți cetățeni europeni au ales această resursă acolo unde au avut posibilitatea tehnică de a o folosi. De asemenea, trebuie să știm faptul că s-au pus pe piață, în octombrie 380.000 mc, iar în noiembrie 340.000 de metri cubi, în 2021, și peste 600.000 de metri cubi în 2022 de lemn de foc pe piață. Nu a dispărut această resursă, și în octombrie 2022 față de 2021 cantitatea chiar a crescut", a spus Barna Tanczos.

Demnitarul a subliniat, totodată, că prețul lemnului de foc variază de la regiune la regiune, lipsa lemnului a fost suplinită și rezolvată, "iar prețul a fost plafonat la 400 de lei prin Ordonanță de Urgență".

"În același timp, trebuie să știm faptul că prețul lemnului de foc variază de la regiune la regiune, de la zona de câmpie la zona de munte, motiv pentru care nu putem să generalizăm. Această situație de lipsă de lemn a fost suplinită, a fost rezolvată prin aceste metode, iar prețul a fost (…) plafonat la 400 de lei prin Ordonanță de Urgență. În paralel, Romsilva a luat foarte multe măsuri pentru a asigura nu doar anul acesta, ci și anul viitor lemnul de foc pentru cetățeni. Am făcut un plan de investiții prin care vom crea 178 de noi platforme, depozite de lemn de foc, pentru a asigura o livrare cât mai aproape de cetățean. Vom moderniza cele 240 de centre deja existente create la Romsilva. Această investiție va fi una semnificativă în următorii 2-3 ani. Vom avea un buget de peste 60 de milioane de euro buget de investiții pentru a asigura rețeaua și pentru a crește rețeaua prin care servim. Cifrele pe care vi le-am expus sunt cifre oficiale din SUMAL 2 - sistemul pe care l-am implementat începând cu 30 ianuarie 2021. Un sistem care monitorizează toate cantitățile de lemn și oferă trasabilitate acestui lemn în România. Și prin acest sistem se vede foarte clar că aceste cantități de lemn de foc, față de 2021, au crescut. S-a pus mai mult lemn pe piață, s-a consumat mai mult lemn, pentru că a existat o cerere mai mare și, normal, Guvernul a vrut să protejeze cetățenii în această situație de criză. Este și motivul pentru care Ordonanța de Urgență a fost emisă", a menționat ministrul Mediului.

Acesta a adăugat că, la ora actuală, există un buget de 700 milioane de euro în cadrul programului "Împădurim România" și, până în prezent, au fost depuse primele 300 de cereri de finanțare.

"(...) în cadrul programului «Împădurim România», finanțat din PNRR cu un buget de 700 de milioane de euro, au fost introduse primele 300 de cereri de finanțare pentru o suprafață de peste 1.200 de hectare de păduri noi care se vor crea. Sunt primele 1.200 de hectare solicitate de beneficiari în cadrul acestui program. Sunt convins că cele 56.000 vor fi realizate până la sfârșitul anului 2026 din PNRR", a subliniat oficialul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.