Card Cadou Edenred - ofera un cadou personalizat la ocazii speciale
Barna Tanczos: Sistemul Garanție-Returnare va fi cu adevărat cel mai mare proiect logistic realizat în România, în ultimii 30 de ani

Barna Tanczos: Sistemul Garanție-Returnare va fi cu adevărat cel mai mare proiect logistic realizat în România, în ultimii 30 de ani

Telex » Știri 31 mai 2022  

Sistemul Garanție-Returnare (SGR) este foarte aproape și va fi cu adevărat cel mai mare proiect logistic realizat în România, în ultimii 30 de ani, a declarat, la Sebeș, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, citat de Agerpres. Oficialul a vizitat prima fabrică din România care produce sisteme de colectare a ambalajelor de băuturi, inaugurată în luna mai a acestui an - Reverse Vending Machines (RVM) - echipamente inteligente de colectare selectivă pentru ambalaje de băuturi de unică folosință din plastic, sticlă sau aluminiu.

„Înființarea și operaționalizarea Sistemului Garanție-Returnare în România este foarte aproape și e important să știm că avem capacitatea să susținem acest efort uriaș, pentru că SGR va fi cu adevărat cel mai mare proiect logistic realizat în România, în ultimii 30 de ani. Așadar, nu putem decât să ne bucurăm atunci când companii cu experiență aleg să investească în România și să facem tot ce ține de noi să sprijinim genul acesta de investiții”, a spus Barna Tanczos. Conform ministerului de resort, investiția totală în construcția fabricii depășește două milioane de euro pentru o suprafață de producție de 2.870 mp.

„Aceasta constituie o premieră la nivel național, Envipco fiind pionier pe piață în domeniul producției de echipamente inteligente de colectare. Unitatea de producție din Sebeș are o capacitate de producție, prevăzută pentru anul 2022, de peste 6.000 de RVM-uri și de peste 15.000 de unități, pentru anul 2023. Aceste aparate încurajează oamenii să arunce sticlele de plastic și dozele de băuturi nedorite într-un mod responsabil, introducându-le în aceste automate”, a menționat MMAP, pe pagina oficială de Facebook.

Reamintim că Executivul a adoptat, la 4 octombrie 2021, Hotărârea de Guvern care reglementează Sistemul Garanție-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile (SGR), prin care se plătește o garanție de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziționată. Prevederile HG sunt aplicabile pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri și 3 litri, inclusiv, utilizate pentru a introduce pe piața națională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase. Conform documentului, întreaga infrastructură de preluare a deșeurilor din magazine va fi organizată printr-un operator unic de sistem, la fel ca în statele în care sistemul funcționează deja. Acest operator va fi o entitate non-profit în care se vor găsi producători sau reprezentanți ai acestora, comercianți, dar și statul român, reprezentat de autoritatea centrală pentru protecția mediului cu o pondere de 20%. De asemenea, actul normativ prevede ca, după selectarea operatorului național de sistem, întreaga infrastructură să fie finalizată în luna octombrie a anului viitor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.