Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Nivelul veniturilor, sezonalitatea, atragerea și retenția resurselor umane – printre princilalele riscuri identificate de Barometrul de risc al companiilor din România

Nivelul veniturilor, sezonalitatea, atragerea și retenția resurselor umane – printre princilalele riscuri identificate de Barometrul de risc al companiilor din România

Numărul 37, 25 sept. - 1 oct. 2018  »  Analize și sinteze

Oamenii de afaceri din ţara noastră au, în general, perspective moderate asupra riscurilor, iar multe dintre riscurile identificate sunt comune tuturor companiilor, indiferent de mărime sau domeniul de activitate, relevă Barometrul de risc al companiilor din România, un amplu studiu de piaţă lansat de Groupama Asigurări. Cercetarea evaluează percepția riscurilor la nivelul mediului de afaceri, identifică sursele de risc și potențialul impact al acestora din perspectiva celor chestionaţi și, prin concluziile sale, confirmă nevoia implementării unui management eficient al riscurilor care pot afecta activitatea companiilor.

Astfel, printre cele mai semnificative riscuri identificate se numără concurența ridicată, nivelul veniturilor şi sezonalitatea. În plus, majoritatea companiilor se arată îngrijorate față de atragerea și retenția resurselor umane, ceea ce confirmă presiunile recente de pe piața muncii.

Analiza sectorială și cea în funcție de cifra de afaceri realizate în cadrul Barometrului dezvăluie variații ale percepției intensității acestor riscuri. Astfel, companiile din agricultură au o percepție mai acută a riscurilor privind fenomenele meteorologice și lipsa personalului calificat, în timp ce companiile care activează în domeniul construcțiilor sunt predominant îngrijorate față de lipsa investițiilor. În plus, industria se arată preocupată și de costurile cu energia și materia primă, iar concurența este principala sursă de risc indicată de companiile din comerț și transporturi. Mai mult, companiile cu cifră de afaceri mare au, la rândul lor, o percepție mai intensă a riscurilor asociate concurenței și evoluţiilor legislative, în comparație cu firmele mici, care se arată mai îngrijorate față de problemele materiale.

Cu toate acestea – susţin autorii studiului – majoritatea riscurilor identificate sunt de natură externă, prin urmare, un management eficient al acestora este esențial pentru continuitatea activității companiilor, indiferent de mărimea sau sectorul lor de activitate.

Sondajul a fost realizat în rândul a circa 1.500 de companii din toate sectoarele de activitate, respectiv agricultură, industrie, construcții, comerț, transporturi și servicii, agregând rezultatele în funcție de mărimea companiilor, cât și în funcție de tipul riscurilor. Astfel, au fost estimate riscurile potențiale în cinci domenii: riscuri financiare, cele legate de infrastructură (clădiri, personal), cele reputaționale, cele privind dinamica pieței și riscurile legate de mediul natural.

Cei interesaţi pot accesa Barometrul de risc aici. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.