Băuturile spirtoase vor devansa vinul pe fondul modificării obiceiurilor mondiale de consum
Numărul 29-30, 24 iul. - 6 aug. 2024 » Roza vânturilor
Mai multe lăzi cu băuturi spirtoase, precum votcă și whisky, decât lăzi cu sticle de vin ar urma să fie vândute la nivel global, odată cu modificarea obiceiurilor mondiale privind consumul de băuturi, potrivit unui raport publicat miercuri de asociația World Spirits Alliance, informează Reuters, preluată de Agerpres. În acest raport, ale cărui prognoze au fost realizate de analiștii de la Oxford Economics și de la firma de cercetare de piață IWSR, se estimează că 2,67 miliarde de lăzi cu băuturi spirtoase au fost vândute la nivel mondial în 2022, aproape la fel de mult ca și cele 2,8 miliarde lăzi cu sticle de vin care au fost comercializate în acel an.
"Dacă tendințele actuale, în ambele categorii, vor continua, volumele de vânzări pentru spirtoase le vor depăși, în curând, pe cele pentru vin", subliniază World Spirits Alliance.
Tendințele actuale, inclusiv o tranziție spre consumul băuturi mai puține dar mai scumpe, în special extinderea gamei de cocktailuri, au făcut ca băuturile spirtoase să înlocuiască vinul. În paralel, sectorul vinului se confruntă cu un excedent global de aprovizionare, vremea dificilă și scăderea cererii, care a atins cel mai redus nivel din ultimii 27 de ani. Producătorii de bere se confruntă și ei cu o tranziție spre băuturi spirtoase pe unele piețe.
Potrivit datelor din raportul menționat, în 2022 berea a reprezentat 75,2% din volumele totale de băuturi alcoolice, urmată de vin, 10,4%, și spirtoase, 9,9%. În schimb, în termeni de valoare a vânzărilor, spirtoasele au reprezentat 40% din vânzările totale de băuturi alcoolice, urmate de bere, 38,1% și vin, 17,6%.
De asemenea, producția și vânzarea de spirtoase au avut o contribuție de aproximativ 730 de miliarde de dolari la economia mondială în 2022, cu activități care variază de la agricultură și activități manufacturiere, până la livrări și vânzări în magazine, baruri și restaurante.
(Copyright foto: www.freepik.com)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial