BCE a lăsat dobânzile nemodificate
Numărul 11, 7-13 iunie 2016 » Lumea în care trăim
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, săptămâna trecută, să nu modifice dobânzile, coborâte în luna martie la un nou minim istoric, informează Reuters. Într-un comunicat de presă al BCE, citat de Agerpres, instituţia precizează că, la şedinţa care a avut loc la Viena, consiliul guvernatorilor a lăsat dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost menţinută la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor care stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%. Şedinţa consiliului guvernatorilor BCE a avut loc la 2 iunie în oraşul Viena (Austria). În mod tradiţional, de două ori pe an, BCE organizează reuniunile de politică monetară în capitala unei ţări membre a uniunii monetare şi nu la sediul de la Frankfurt al instituţiei.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc